NOUTĂȚI

Stand-up paddleboarding-ul și wakeboarding-ul devin tot mai populare printre moldoveni, mai ales vara

Compus de Redacția STAR

Vara, sporturile acvatice atrag tot mai mulți moldoveni, iar stand-up paddleboarding-ul și wakeboarding-ul devin tot mai populare printre cei care vor să se răcorească și să se mențină în formă în perioada estivală. Lacurile și râurile din Moldova sunt animate de entuziaștii sporturilor pe apă, care au descoperit plăcerea și adrenalina oferite de aceste activități.

Pentru a practica wakeboardingul sau sup boardingul nu trebuie sa aveți o pregătire fizică speciala sau să petreceți mult timp la antrenamente. Antrenorii spun că oamenii reușesc să se învețe să-si mentină echilibrul pe plăci doar după câteva antrenamente. Nu există limită de vârstă pentru acest gen de sport, oricine, de la mic la mare pot să se aventureze și să încerce acest tip de sport.

SUP-ul a câștigat rapid popularitate în țara noastră datorită accesibilității sale și beneficiilor pentru sănătate. Spre deosebire de alte sporturi acvatice, SUP-ul nu necesită valuri mari sau viteze extreme. El presupune folosirea unei plăci de dimensiuni mari și a unei vâsle pentru a naviga pe apă, în poziție verticală, ceea ce ajută la îmbunătățirea echilibrului și a forței musculare.

Pe lângă distracție, sporturile acvatice oferă numeroase beneficii pentru sănătate. Îmbunătățirea stării fizice generale, reducerea stresului și creșterea rezistenței sunt doar câteva dintre avantajele menționate de cei care le practică.

,,Avem foarte mulți începători care vin zi de zi, care vin prima dată, noi îi antrenăm îi învățăm ca să meargă, ei plec de aici pasionați de acest sport și cu mult mai des îi vedem. Am avut cazuri când oamenii se temeau de apă, noi începeam să-i lămurim că nu se va întâmpla nimic”, a spus antrenorul Anatolie Costeniuc.

Wakeboardingul, o combinație între schi nautic, snowboarding și surfing, a devenit popular printre tinerii din Moldova.

,,Este boardul, cu care începem, se încălță, el e cel mai principal, fără el nu o să primească nimic, pe urmă merge casca care salvează de traume care pot să se întâmple pe figurile date în spatele și mai departe merge vesta care vă ține pe apă”.

Sebastian Spataru are 11 ani și este pasionat de sporturi acvatice, pe care le-a descoperit în această vară. Sebastian se antrenează de două ori pe săptămână și este mândru de rezultatele pe care le-a obținut doar în trei săptămâni.

,,Prima dată mi-a fost frică, dar după ce mentorul m-a învățat cum să fac corect era distractiv, dar în același timp și greu. Mi-a durat poate 10 – 20 de minute măcar să mă urc pe wake că să pot merge simplu. E ca un scateboard sau ca un snowboard numai pe apă și fără rotile. Tot învățăm să facem diferite trucuri, să mergem cu viteză mai mare”.

Mai multe cluburi locale oferă echipamente de închiriat și sesiuni de antrenament pentru începători. Prețurile variază între 100 și 700 de lei pentru un antrenament.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu