Caz tragic în sectorul Râșcani al capitalei. O femeie de 48 de ani ar fi fost omorâtă joi seară de propriul fiu. Când poliția a ajuns la fața locului, acesta s-a aruncat de la etajul patru.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a fost transportat la spital cu multiple leziuni. Potrivit poliției, femeia a fost înjunghiată cu un cuțit. Deocamdată nu se cunoaște care a fost motivul crimei. Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru omor. Presa scrie că victima ar fi profesoară la un liceu din Chișinău.