NOUTĂȚI

Șeful Biroului Interpol a fost plasat în arest

Compus de Redacția STAR

Șeful Biroului Interpol Moldova, Viorel Țentiu, acuzat că împreună cu mai mulți moldoveni ar fi primit mită ca să șteargă notiţele roşii emise de Interpol pe numele infractorilor, dar și să-i ajute să obțină azil sau statut de refugiat în țara noastră, își va petrece următoarele 30 de zile după gratii. Magistrații au dictat mandat de arestare pe numele acestuia la solicitarea șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a refuzat să ofere detalii presei pe motiv că nu toate persoanele vizate în anchetă au fost localizate.

Escortat de mascații Centrului Național Anticorupție, Viorel Țentiu și-a acoperit fața cu o glugă ca să nu fie filmat și a evitat să răspundă la întrebările jurnaliștilor.

Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, acesta ar fi luat mită, dar nu a precizat despre ce sumă exact este vorba.

„Vreau să înțelegeți, să înțeleagă și voi, și publicul, deci că la moment sunt acțiuni în desfășurare, sunt persoane vizate pe care le-am identificat în această schemă care sunt în libertate și nu au fost localizate, și nu au fost reținute, de asta din punct de vedere a anchetei este foarte important să dam informația publică doar care este absolută necesară la acest moment”, a spus Veronica Drăgălin, șefa Procuraturii Anti Corupție.

Mai târziu, reprezentanții structurii conduse de Veronica Dragalin au emis un comunicat de presă, prin intermediul căruia au anunțat, că miercuri au fost efectuate noi percheziții, acestea fiind soldate cu reținerea unei persoane, dar atât ultima, cât și celelalte trei încătușate împreună cu Viorel Țentiu, au fost eliberate.

,,Dintre cele 5 persoane reținute, 4 persoane au fost eliberate de către procuror, după aprecierea că nu există temei pentru aplicarea măsurii preventive, adică riscul de eschivare, de împiedicare a bunei desfășurări a justiției și de săvârșire a altor infracțiuni”.

Au punctat responsabilii instituției. În data de 4 iunie, procurorii anticorupție și ofițerii Centrului Național Anticorupție alături de omologii lor francezi și reprezentanții FBI au efectuat 33 percheziții, fiind vizate 12 persoane. În cadrul cauzei penale instrumentată de structurile de drept din Republica Moldova și Franța cu asistența Biroului Federal de Investigații figurează persoane din diferite țări, iar datorită acestei scheme de corupție, cel puțin 20 de criminali notorii din întreaga lume, anunțați în urmărire generală internațională, au reușit să-și șteargă numele din lista Interpolului.

Pe lângă șeful Biroul Interpol Moldova, Viorel Țentiu, printre bănuiți mai este și șeful Inspectoratului General pentru Migrație a Ministerului Afacerilor Interne, Mihail Vodă, fostul ministru al Justiției și fost șef al Serviciului de Informații și Securitate, Vitalie Pârlog, dar și avocatul Oleg Mîţă care a fost apărătorul interlopului Vladimir Moscalciuc alias Makena şi al fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi. Potrivit surselor din cadrul anchetei, Vitalie Pîrlog, care a activat anterior în cadrul Interpol, ar fi fost intermediar în această schemă. Am încercat să aflăm dacă Viorel Țentiu și Mihail Vodă au fost sau nu suspedați din funcția de conducere a instituțiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dar reprezentanții MAI nu au răspuns la apelul și SMS-ul jurnalistului ONE TV până la difuzarea acestei știri.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu