NOUTĂȚI

Șefa organizației teritoriale Ștefan Vodă a fostului Partid „ȘOR” va fi judecată pentru complicitate la finanțare ilegală

Compus de Redacția STAR

complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice de către un grup criminal organizat. Potrivit Procuraturii Anticorupție, învinuita ar fi contribuit și la organizarea unor proteste în Chișinău.

Procurorii susțin că, în perioada iulie – octombrie 2022, femeia a acceptat finanțarea ilegală a formațiunii din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, aflat în căutare. Probele mai arată că ea ar fi mobilizat și remunerat sute de persoane, pentru a participa la proteste, folosind resurse financiare provenite din surse ilegale. Potrivit anchetei, este vorba de peste 2,3 milioane de lei. Șefa organizației teritoriale Ștefan Vodă a fostului Partid Șor nu-și recunoaște vina. Ea riscă până la șapte ani de închisoare. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu