3,5 milioane de lei ar fi ajuns la o rețea de escroci care organizau consultații cu o presupusă „clarvăzătoare” din „Битва экстрасенсов” din Rusia. Membrii sunau oamenii, le organizau întâlniri online cu așa-zisa clarvăzătoare și îi convingeau că aceasta le poate rezolva problemele. Una dintre victime este o femeie de 53 de ani din Chișinău, de la care ar fi fost obținute mai multe sume de bani, inclusiv 25 de mii de euro și 5 mii de lei. În acest caz, un cetățean ucrainean de 38 de ani, membru al grupului, a fost plasat în arest preventiv și riscă până la 15 ani de închisoare, iar bunurile acestuia în valoare de 2 milioane de lei au fost puse sub sechestru.
Femeia ar fi fost contactată în octombrie 2025 de un operator al centrului de apel, care s-ar fi prezentat drept secretara unei clarvăzătoare ce ar fi câștigat competiția din Rusia. Ulterior, falsa secretară ar fi organizat mai multe convorbiri video între femeie și pretinsa clarvăzătoare. Acestea i-ar fi spus victimei că asupra familiei sale ar fi fost făcute practici oculte și că membrii acesteia ar urma să treacă prin evenimente tragice.
În total, în perioada octombrie-noiembrie 2025, membrii centrului de apel ar fi obținut de la victime 3,5 milioane de lei. În unul din cazuri, destinația banilor ar fi fost declarată de escroci ca fiind pentru construcția unei biserici în Rusia. În ceea ce-i privește pe ceilalți membri ai grupului infracțional, urmărirea penală continuă.


