NOUTĂȚI

Satele conectate la rețeaua din regiunea transnistreană, în pericol de a rămâne fără gaze: Măsuri analizate

Compus de Redacția STAR

Structurile de resort, precum întreprinderea Moldelectrica sau compania Moldovagaz, caută soluții pentru mai multe localități de pe malul drept al Nistrului, care sunt conectate la rețeaua de resurse energetice din Transnistria, în contextul în care regiunea separatistă riscă să rămână fără gaze rusești începând cu 1 ianuarie 2025, când expiră contractul privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina către Europa, potrivit vicepremierului pentru Reintegrare, Oleg Serebrianu.

,,Poate fi din câte înțeleg un proces tehnic care să dureze un pic, dar soluțiile se caută, chiar recent am avut o discuție mai largă pe acest subiect. Era demult timpul în 33 de ani ca această problemă să fie soluționată. Din păcate este și vina unor autorități publice locale care au fost comode, care au dorit să consume gaz ieftin, electricitate ieftină”.

Printre localitățile de pe malul drept al Nistrului care sunt conectate la rețeaua de resurse energetice din Transnistria se numără satele Hârbovăț și Varnița din raionul Anenii Noi, satele Cocieri, Coșnița, Doroțcaia, Molovata Nouă, Pârâta, Pohrebea și Vasilievca din raionul Dubăsari, precum satele Copanca, Hagimus și Fârlădeni, din raionul Căușeni.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu