Șase persoane sunt încă de negăsit, la trei zile după ce un iaht s-a scufundat în largul coastei Siciliei. Misiunea de căutare este îngreunată de resturile care blochează accesul echipelor de salvare în interiorul iahtului, aflat la 50 de metri adâncime. În plus, scafandrii se pot scufunda doar între opt și zece minute pentru a căuta epava. Pentru a putea efectua căutări în mare pentru o perioadă mai lungă, specialiștii au adus la fața locului dispozitive pe care le pot controla de la distanță.
Totodată, ferestrele din sticlă groasă de trei centimetri împiedică salvatorii să vadă în interiorul iahtului.
Patru dintre persoanele dispărute au cetățenie britanică, iar celelalte două americană. Printre ei se numără miliardarul britanic din domeniul tehnologiilor informaționale, Mike Lynch și fiica sa de 18 ani.
Nava de lux, sub pavilion britanic, a naufragiat în dimineața de 19 august în urma unei furtuni violente. Dintre cele 22 de persoane aflate la bord, o persoană a murit, iar zece au fost spitalizate, inclusiv un copil de un an.
Lasă un comentariu