Mii de moldoveni au venit pe 5 și 6 octombrie în Piața Marii Adunări Naționale pentru a sărbători cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului. Ediția din acest an s-a desfășurat sub sloganul „Vinul nostru uimitor de bun”. La eveniment au fost prezenți și oficiali, inclusiv comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală.
Startul evenimentului a fost dat de ansambluri folclorice și interpreți de muzică populară.
Moldovenii au luat cu asalt standurile producătorilor, unde au avut ocazia să deguste colecții variate de vinuri și să se răsfețe cu preparate tradiționale. Timp de două zile, Piața Marii Adunări Naționale s-a transformat într-o cramă imensă. 99 de vinificatori și-au prezentat cele mai selecte vinuri, iar vizitatorii au avut posibilitatea să își procure băutura preferată la un preț mai mic.
Acest bărbat a venit din nordul țării pentru a participa la sărbătoare și a cumpărat 30 de sticle de vine.
,, – Ne-am umplut geanta și sacoșa și ne ducem acasă la Ocnița. Am hotărât să fac de aici cumpărături. – Direct de la producător? -Da, direct de la producător. – Ați făcut și degustație? – Nu, suntem cu automobilul și până la Ocnița avem de dus. Diseară când ajungem acasă neapărat gustăm că ne-a propus și de cela și de celălalt, și vom vedea unde vom ajunge cu toate…’’.
Unii au profitat de promoțiile oferite de producători și și-au făcut rezerve pentru sărbători.
,, – Am cumpărat saperavi, viorica și rară neagră. – Ați făcut și degustație? Da. – Cum era? – Minunat. Ce v-a plăcut cel mai mult? – Iubesc mai mult saperavi, dar și rară neagră și viorica îmi place. Prețurile sunt mai mici?- Nu sunt exagerate’’.
,,Am degustat mustul totul e frumos, mă bucur că țara noastră a organizat așa eveniment frumos, putem să ne prezentăm în fața străinilor cu pieptul deschis și în fața noastră’’.
Vinificatorii autohtoni consideră că Ziua Națională a Vinului reprezintă o oportunitate excelentă pentru a-și promova produsele.
,,Suntem din Sudul Moldovei avem vinuri roșii cele mai intense, proeminente în aromă și culoare. Avem soiuri cabernet sauvignon, pinot noir, cupaje. Avem auriu vin de colecție din 1992’’.
,,Această sărbătoare are o importanță deosebită unde se adună toți vinificatorii, această energie care crează o forță la nivel internațional, ne observă cei din exterior, atunci când ești unul cu calitate, dar când sunt toți 99 este un alt mesaj internațional”.
Autoritățile au evidențiat că Ziua Națională a Vinului nu este doar despre vin, ci mai ales despre oamenii care fac posibilă producția acestuia.
,,Via și vinul este o parte componentă a bagajului de milenii de sute de ani care îl avem noi moștenit este în ADN-ul nostru, o parte a culturii noastre, a istoriei noastre care e scris cu o linie roșie în cartea de ospitalitate a Republicii Moldova, modul nostru de a pregăti vinul de a primi oaspeții, cultura de a crește vița de vie, toate sunt lucruri legate de felul nostru de a fi’’, a spus Vladimir Bolea, ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
,,Eu pot să spun că m-am născut în vie, am crescut în vie și am făcut vin toată viața. Aceasta este ceva care noi trăim anul împrejur. Atunci când curăți via, când o legi, când o îngrijești și te bucuri toamna să strângi roada și să vezi vinul pus în butoaie. Vă invit pe toți să îi prețuim pe cei care fac aceste lucruri extraordinare’’, a spus Igor Grosu, președintele Parlamentului.
Prezent la Ziua Vinului, Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski a menționat că investițiile în sectorul vitivinicol oferă un sprijin economic puternic pentru zonele rurale.
,,Republica Moldova este o țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, un proces extrem de intens, aflat în derulare de ceva vreme. Aceasta reprezintă o oportunitate uriașă pentru Republica Moldova de a-și dezvolta agricultura și sectorul vitivinicol, precum și întreaga industrie agricolă, prin accesarea pieței europene”.
Ziua Națională a Vinului se sărbătorește din anul 2002. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.
Lasă un comentariu