NOUTĂȚI

Sărăcia, violența în familie și șomajul au marcat agenda muncii și protecției sociale în 2024

Compus de Redacția STAR

Combaterea sărăciei, reducerea violenței în familie și încurajarea angajării în câmpul muncii au fost principalele provocări din domeniul muncii și protecției sociale în 2024. Totuși, ministerul de resort a înregistrat și progrese semnificative, precum implementarea Reformei „Restart” și scăderea de zece ori a numărului șomerilor care beneficiază de ajutor social. Aceste rezultate, alături de provocările rămase, au fost prezentate de ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, în cadrul unei conferințe de presă care a marcat bilanțul anului.

,,Comparativ cu 2022 când instituția a susținut angajarea a peste 8400 de persoane. În acest an este un rezultat dublu față de anul 2022. Și cu aproximativ 33 la sută mai mult decât în 2023. Dacă ne uităm la faptul că în 2023 în Republica Moldova am avut aproximativ 48 de mii de persoane șomere, iar Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă a reușit plasarea cel puțin 39 la sută dintre toți șomerii din Republica Moldova. Prin intermediul Ocuparea Forței de Muncă noi am reușit să reducem numărul de program care beneficiau de ajutor social de 10 ori în medie în acest an”.

Autoritățile responsabile își propun ca în anul 2025 să lupte cu munca nedeclarată.

,,Vom crește țintirea controalelor. Noi lucrăm acum cu o bază de date într-un mod mai eficient. Practic fiecare al treilea control al colegilor identifică munca informală”.

Un alt fenomen îngrijorător, menționat de ministrul Buzu, este reticența unei părți a populației apte de muncă de a se angaja, ceea ce contribuie la menținerea unui nivel ridicat al sărăciei.

,,Noi avem problema faptului că multe persoane apte de muncă, dar nu caută un loc de muncă. În 2019 aveam 455 de mii de persoane apte de muncă care erau înafara pieței muncii și nu căutau un loc de muncă. Noi am redus această cifră 376 de mii, dar oricum este o cifră foarte mare”.

Ministrul Buzu a menționat că atunci când Republica Moldova va deveni membră a Uniunii Europene, va accesa mai multe resurse pentru a sprijini cetățenii.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu