Șapte mii de persoane născute în Rusia, Ucraina, Moldova sau alte state, foste republici sovietice, au obținut, în ultimii doi ani, cetățenie românească. Au reușit pentru că ar fi mituit funcționari publici din județul Botoșani, România. Schema a fost destructurată de autoritățile de peste Prut, care au făcut peste 200 de percheziții.
Potrivit anchetei, beneificarii schemei obțineau cetățenie românească folosind date false în ceea ce privește numele, data și locul nașterii. Unii au dobândit astfel și viză de reședință în România. Beneficiarii erau înregistrați în locuințe din județul Botoșani fără acordul proprietarilor. Actele românești le ofereau posibilitatea să călătorească și să trăiască în țări membre ale Uniunii Europene. Potrivit presei de peste Prut, fenomenul de obținere a cetățeniei românești prin falsificarea actelor a luat amploare după ce Rusia a declanșat războiul din Ucraina.