NOUTĂȚI

Șapte ani de închisoare pentru șoferul care a provocat accidentul din raionul Strășeni

Compus de Redacția STAR

Șoferul de 22 de ani care a provocat tragicul accident din raionul Strășeni, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața, iar cinci copii au ajuns la spital, a fost condamnat la 7 ani de închisoare. Acesta și-a recunoscut vinovăția.

Instanța a dispus și anularea dreptului de a conduce mijloace de transport, precum și plata unor despăgubiri morale de 2 milioane de lei către părțile vătămate.

Amintim că accidentul s-a produs în data de 10 august 2024, în apropiere de satul Codreanca. Șoferul, care nu avea permis de conducere din cauza unei sancțiuni anterioare pentru consum de alcool la volan, ar fi efectuat o manevră de depășire peste linia continuă fără să se asigure. În consecință, mașina pe care o conducea a lovit frontal un automobil care circula din sens opus. În urma impactului, ambele vehicule au luat foc. Trecătorii au reușit să salveze cinci copii din mașinile cuprinse de flăcări, însă celelalte victime nu au mai putut fi salvate.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu