NOUTĂȚI

Salariul minim pe economie ar putea ajunge până în 2030 la 10 mii de lei, spune Marcel Spatari

Compus de Redacția STAR

Salariul minim pe economie ar putea ajunge până în 2030 la 10 mii de lei, față de 5 500 cât este în prezent. Asta spune fostul ministru al Muncii, Marcel Spatari, care a prezentat vineri evoluția salariului minim în perioada mandatului său. El a menționat că alinierea la standardele europene ar putea face posibilă atingerea acestui nivel în următorii cinci ani.

,,Am ajuns la un indicator de aproximativ 40 la sută din salariul mediu pe economie, adică salariul minim în raport cu salariul mediu pe economie, în jur de 40 la sută, ceea ce este încă insuficient față de obiectivul setat de directiva UE privind salariile adecvate care e de 50 la sută. Obiectivul setat pentru 2030 e un salariu minim de 10 mii de lei”.

Potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, salariul minim pe economie a crescut în 2025 cu 87 la sută față de anul 2021, când era de 2 935 de lei.

Despre autor

Redacția STAR