Salariile angajaților medicali, achitate din Fondul Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală, vor crește cu 15 la sută, începând cu 1 ianuarie. Cabinetul de miniștri a modificat, în cadrul ședinței Guvernului de miercuri, regulamentul în acest sens.
,,De exemplu, creșterea cea mai mică care se înregistrează la un angajat care nu are studii. Deci, un personal auxiliar este 700 de lei. Cele mai mari creșteri sunt până la 2500 de le. 7 Diferă foarte mult și ține cont de majorarea salariului de stagiu, experiență, efortul pe care-l efectuează”, a spus Ala Nemerenco.
Tot cu 15 de procente va fi majorat suplimentul pentru munca de noapte. Ca urmare, medicii de pe ambulanță vor primi 140 de lei mai mult pentru fiecare tură de noapte și plata va constitui 1.060 de lei. Iar anesteziologii și reanimatologii din spitale vor fi plătiți cu 1.320 de lei pentru o tură de noapte, cu 170 de lei mai mult față de anul trecut. Totodată, proiectul prevede echivalarea salariilor medicilor de profil chirurgical, endoscopiștilor, specialiștilor în anestezie și terapie intensivă care activează în instituțiile medicale raionale cu cele de nivel republican și municipal. Potrivit reprezentanților Executivului, de majorări vor beneficia aproape 44.600 de oameni.