NOUTĂȚI

S-a făcut pace pe teritoriul Libanului după ce Israel și Hezbollah au încheiat, cu ajutorul SUA și al Franței, un acord de încetare a focului

Compus de Redacția STAR

Israelul și gruparea paramilitară Hezbollah din Liban au încheiat un armistițiu care a intrat în vigoare miercuri, după ce ambele părți au acceptat un acord mediat de Statele Unite și Franța. Conform condițiilor armistițiului, trupele israeliene vor fi retrase din Liban în termen de 60 de zile, iar militanții Hezbollah vor părăsi zonele de frontieră, unde vor fi în schimb desfășurați soldați ai armatei libaneze. Mai mult, la scurt timp după ce acordul a intrat în vigoare, militanții Hamas au declarat că s-au declarat pregătiți să încheie un acord similar. Acordul încheiat deschide calea pentru a pune capăt conflictului care a făcut mii de victime la frontiera israeliano-libaneză de la izbucnirea războiului din Gaza.

Acordul este considerat o realizare majoră a diplomației americane pe final de mandat a administrației președintelui Joe Biden. Armistițiul a fost anunțat de președintele american la scurt timp după ce cabinetul de securitate al Israelului a aprobat acordul cu un vot de 10 la 1.

„Vreau să fie clar: dacă Hezbollah sau oricine altcineva încalcă acordul și reprezintă o amenințare directă pentru Israel, atunci Israel își păstrează dreptul la autoapărare, în conformitate cu dreptul internațional, la fel ca orice altă țară confruntată cu un grup terorist hotărât să-i provoace distrugerea.”

Israelul a declarat că este gata să respecte încetarea focului, dar a avertizat că poate relua acțiunile militare pe teritoriul libanez, dacă Hezbollah nu va respecta prevederile acordului.

„Durata încetării focului depinde de ceea ce se va întâmpla în Liban. În deplină înțelegere cu Statele Unite, ne menținem libertatea deplină de acțiune militară. Dacă Hezbollah încalcă acordul și încearcă să se înarmeze, vom ataca”, a spus Benjamin Netanyahu, prim-ministrul Israelului.

Acordul a fost salutat de oficialii din Liban și din Iran, care susțin atât gruparea Hezbollah, cât și grupul palestinian Hamas. Un oficial Hamas a declarat pentru presa occidentală că i-a informat pe mediatorii din Egipt, Qatar și Turcia că Hamas este gata pentru un acord de încetare a focului și un acord de schimb de prizonieri.

Gruparea Hezbollah nu a făcut public declarații, dar un oficial al organizației, a declarat miercuri pentru o televiziune libaneză că grupul va ieși mai puternic din război, deoarece vor ademeni mai mulți voluntari nemulțumiți de acțiunile Israelului.

Unul dintre promotorii cheie ai încetării focului, președintele francez Emmanuel Macron, a sugerat că responsabilitatea de a asigura redresarea Libanului revine politicienilor țării.

„Încetarea ostilităților oferă libanezilor oportunitatea de a se angaja, cu sprijinul partenerilor lor, într-o redresare durabilă a țării. Această șansă trebuie valorificată de urgență și cu hotărâre. În acest moment, responsabilitatea revine autorităților libaneze și tuturor celor care dețin funcții politice importante. ”

Armata Israelului a anunțat la începutul lunii octombrie, 2024 lansarea unei operațiuni terestre „limitate și localizate” în sudul Libanului, împotriva teroriștilor Hezbollah. Conform autorităților israeliene, scopul declarat al invaziei era de a permite celor peste 60.000 de locuitori israelieni din apropierea graniței să se întoarcă în siguranță în casele lor, pe care au fost nevoiți să le părăsească din cauza atacurilor continue ale Hezbollah, desfășurate în semn de solidaritate cu aliații Hamas. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu