NOUTĂȚI

Rusia ar fi pregătit „acte de terorism aerian” împotriva Poloniei și altor state, a avertizat premierul de la Varșovia, Donald Tusk

Compus de Redacția STAR

Rusia ar fi pregătit „acte de terorism aerian” împotriva Poloniei și altor state, a avertizat premierul de la Varșovia, Donald Tusk. Declarația a fost făcută în contextul unor incidente suspecte din ultimele luni care s-au produs în Europa, considerate acte de sabotaj.

„Cele mai recente informații pot confirma validitatea temerilor că Rusia plănuia acte de terorism aerian nu numai împotriva Poloniei, dar și peste tot în lume. ”

Premierul polonez nu a oferit detalii suplimentare despre aceste amenințări. În schimb, Kremlinul a respins acuzațiile.

„În linii generale, aceasta este o altă acuzație în adresa Rusiei absolut nefondată.Polonia este cunoscută pentru astfel de acuzații lansate fără dovezi”, a declarat Dmitri Peskov.

În ultimele luni, au fost raportate mai multe incidente alarmante cu un tipar similar. În iulie anul trecut, un colet expediat din Lituania a luat foc într-un depozit deținut de o firmă de curierat din orașul Leipzig din estul Germaniei. Aproximativ în același timp, un dispozitiv incendiar similar transportat cu avionul a luat foc în un depozitul deținut de aceeași companie în Birmingham, Anglia. La scurt timp, un alt dispozitiv de la o instalație a unei companii de transport din apropiere de Varșovia, a explodat și a luat foc. Niciunul dintre aceste incidente nu s-a soldat cu victime, dar statele europene au lansat mesaje de îngrijorare.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu