NOUTĂȚI

România confirmă că Statele Unite au început să-și retragă o parte din trupele militare din Europa

Compus de Redacția STAR

Statele Unite își retrag jumătate din trupele militare dislocate în România. Este vorba despre aproximativ 1000 de militari care se află la baza Mihail Kogălniceanu din Constanța. Despre asta a informat miercuri la o conferință de presă ministrul român al Apărării. Liviu Ionuț Moșteanu a spus că Bucureștiul a fost informat din timp, iar decizia americană era de așteptat având în vedere noile priorități ale administrației prezidențiale a lui Donald Trump de a se concentra mai mult pe Indo-Pacific.

După invazia Rusiei în Ucraina din 2022, Statele Unite au dislocat o brigadă militară în Bulgaria, România, Slovacia și Ungaria, pentru a întări securitatea flancului estic. Totuși, după victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale americane, prioritățile politicii externe a Casei Albe par să se fi modificat. La doar două luni de la preluarea mandatului, Trump și-a exprimat intenția de a reduce prezența militară americană în Europa.

,,-Planificați să reduceți numărul trupelor americane din Europa, sau alte țări NATO? -Ei bine, depinde. Noi plătim pentru armata din Europa și nu primim multe înapoi. În Coreea de Sud e aceeași situație. Este o decizie pe care o vom discuta”, a menționat Donald Trump.

Miercuri, România a devenit prima țară din NATO care a confirmat că Statele Unite și-au început reducerea prezenței militare în Europa. Până în prezent, alte state membre nu au făcut astfel de anunțuri. Întrebat dacă această reducere ar putea afecta siguranța României sau genera mai multe incidente și provocări rusești la frontieră, ministrul român al Apărării a răspuns negativ.

„România rămâne o țară sigură. Prezența aliaților este considerabilă în continuare în România, fie că vorbim de Statele Unite care, cum spuneam, rămân aici cu soldați, aproximativ 1000 de militari. Ținând cont de noile realități, ținând cont de faptul că Europa și-a luat soarta apărăii în propriile mâini, așa cum au anunțat de luni de zile aliații americani, iată că-și redimensionează trupele în Europa și se vor concentra către Indo-Pacific”, a menționat Liviu-Ionuț Moșteanu, ministrul român al Apărării.

Comandantul suprem al Armatei Române, președintele Nicușor Dan, a declarat miercuri că retragerea parțială a contingentului militar american nu afectează parteneriatul strategic cu SUA. „Descurajarea amenințărilor de pe flancul estic al NATO este compensată de suplimentarea consistentă de echipament militar și de creșterea prezenței forțelor europene, în deplin acord cu partenerul american”, a explicat liderul de la Cotroceni.

Ambasada SUA la București a transmis că Statele Unite ale Americii rămân în continuare un partener de încredere al României. Iar într-un comunicat al Ministerului american al Apărării, recent redenumit în ministerul de Război, scrie că reducerea prezenței militare din România ,,Nu este o retragere a Americii din Europa sau un semnal al diminuării angajamentului față de NATO și articolul 5. Dimpotrivă, este un semn pozitiv al creșterii capacității și responsabilității europene”.

Generalul român în rezervă Virgil Bălăceanu consideră că Bucureștiul trebuie să-și asume o politică externă mai activă, dar și mai vizionară, pentru a întări flancul de sud-est al NATO.

„Va trebui să ne pregătim pentru măsuri compensatorii și legat de situația din România va trebui ca printr-o politică externă activă să subliniem de fiecare dată importanța flancului de sud-est ținând seama că flancul de sud-est acoperă o zonă extrem de vulnerabilă. Mă refer la zona Mării Negre.”

Potrivit Ministerului român al Apărării, după încheierea exercițiului militar „Dacian Fall”, desfășurat între octombrie și noiembrie împreună cu aliații, în România vor rămâne în jur de 3.500 de militari americani, francezi și din alte țări aliate.

Despre autor

Redacția STAR