Republica Moldova ajunge tot mai des pe harta călătorilor străini. Cei mai mulți turiști vin din România, Italia, Germania și Spania, iar cei din Franța, Grecia și Elveția încep să descopere tot mai mult farmecul țării noastre, arată datele Biroului Național de Statistică. Aceștia vin pentru vinul moldovenesc, bucatele tradiționale și satele autentice. În prima jumătate a anului, numărul turiștilor străini a crescut cu 28,5% față de aceeași perioadă din 2025. Cele mai multe vizite, 97%, au fost pentru odihnă, recreere și agrement.
Cei mai mulți turiști aleg Chișinăul pentru câteva zile de city break, dar distanțele mici îi ajută să descopere mult mai mult decât capitala. Într-un sejur de trei-patru zile, pot ajunge la vinării, în sate, rezervații și pensiuni aflate la doar o oră de Chișinău, spune Elena Stepanov, directoarea executivă a Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern. Vinăriile sunt, pentru cei care ajung în țara noastră, atracția principală.
„Suntem o țară vitivinicolă și, cu siguranță, nu lipsește din oferta noastră partea de vizitare a vinăriilor, chiar dacă sunt cei care nu preferă consumul de vin, dar vin la vinării ca locații turistice, deoarece vinăriile noastre oferă acea experiență inedită de povestire a istoriei vinului.01:15 MUSCA 01.21 Cu siguranță partea gastronomică. Noi ne bucurăm că suntem o țară autentică și această autenticitate atrage foarte mult turiștii din Europa și America Latină, din Statele Unite la fel.”, spune Elena Stepanov, directoare executivă a Asociației Naționale pentru Turism Receptor și Intern.
Moldova începe să fie căutată și pentru întâlniri de afaceri. În primele șase luni ale anului, numărul vizitatorilor veniți în scopuri profesionale a crescut cu 17,6%, față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Noi suntem buni la partea de deservire și vorbim aici pentru toate spectrele de servicii. Începând cu echipamente, sele dotate, deservire tip Horeca pentru tot spectrul de servicii care țin de business. Noi nu promovăm doar zonele urbane ca destinații, dar promovăm și zonele rurale, deoarece vinăriile noastre au spații imense, bine dotate și pot servi pentru team building, conferințe. Iar atunci grupurile merg și se cazează toți împreună în zonele rurale”, mai adaugă femeia.
În centrul capitalei am întâlnit mai mulți turiști străini curioși să descopere Moldova. Printre ei, un bărbat venit din Milano. A rămas impresionat de ceea ce a găsit aici, iar în planurile sale de călătorie au intrat deja vinăriile și satele moldovenești.
„Este o țară subapreciată, sunt foarte impresionat, oamenii sunt politicoși, foarte accesibil ca preț, multe de văzute, locuri istorice, mâncare bună, și oameni buni. Cred ca voi mai reveni cu niste prieteni”, spune bărbatul.
Această familie a venit din Londra pentru un sejur de două zile. Este prima dată când aleg o destinație atât de îndepărtată din estul Europei.
„Noi vrem sa mergem prin centrul capitalei, în parcuri, mergem la vinăria Cricova, mâine, vrem sa vedem muzeele, mergem la Muzeul de Artă, ea este o fana foarte mare a artei”, a mărturisit turistul.
După mai bine de jumătate de secol petrecut în Israel, acest cuplu a revenit pentru prima dată în țara în care s-au născut.
„Vrem să ne amintim toate tradițiile, oamenii, mâncarea, locurile dragi”, spune acest cuplu.
În primele șase luni ale anului, prin intermediul agențiilor de turism și al tur-operatorilor, au ajuns în Republica Moldova 3,6 mii de turiști străini.


