Republica Moldova a marcat un moment istoric prin includerea obiectivului aderării la Uniunea Europeană în Constituție. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, la Forumul pentru Integrare Europeană. În cadrul evenimentului, s-au discutat progresele țării noastre în procesul de integrare, precum și provocările care trebuie depășite. Maia Sandu a subliniat că aderarea la blocul comunitar este esențială pentru asigurarea păcii, stabilității și prosperității Republicii Moldova.
,,În următoarele luni și ani, prioritățile noastre se concentrează pe trei domenii – cheie: justiție, economie și securitate. Reforma justiției va fi finalizată și lupta împotriva corupției, accelerate. MUSCA Totodată, vom accelera lupta împotriva corupției politice și electorale, astfel încât în țara noastră, să decidă moldovenii, nu banii murdari. MUSCA Vom continua să investim în securitatea statului pentru a construi o societate rezilientă și un sistem resilient. Vom participa la inițiativele și programele Uniunii Europene care au drept scop integrarea în domeniul securității’’.
Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, James Mazeiks susține că țara noastră a întregistrat progrese în ultimii ai, dar a atras atenția că mai sunt necesare eforturi considerabile pentru a atinge obiectivele integrării europene.
,,La această etapă, noi nu avem nevoie de ceva rapid, dar de stabilitate. Noi nu vom vorbi despre realizări făcute peste noapte, ci despre muncă asiduă. Cel mai important lucru pe care deja l-a făcut Republica Moldova este că RM este una dintre țările care a realizat progrese pe majoritatea capitolelor. Oricum, RM este încă la început și are foarte mult de muncă și realizări care trebuie să fie făcute’’.
Guvernul de la Chișinău dorește ca întreaga țară, inclusiv regiunea transnistreană, să fie pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană.
,,Nu avem, să zicem așa, o abordare special a regiunii transnistrene. Dar este adevărat că, în procesul tehnic, este nevoie să abordăm toată țara pentru aderare, inclusive și regiunea transnistreană. Guvernul RM este deschis pentru a împărtăși cu așa-numitele autorități de la Tiraspol cum decurge procesul de negociere’’, a spus Cristina Gherasimov, viceprim-ministru pentru Integrare Europeană.
Uniunea Europeană și-a reafirmat sprijinul pentru Republica Moldova în procesul complex de pregătire pentru aderarea la Blocul Comunitar, alocând un pachet financiar de sprijin în valoare de 1,8 miliarde de euro. Aceste fonduri sunt destinate să accelereze creșterea economică a țării, prin investiții semnificative în infrastructură și prin crearea de noi locuri de muncă.
Lasă un comentariu