Republica Moldova și Ucraina au înregistrat, din septembrie 2023 până în prezent, progrese semnificative pe calea aderării la UE, în ciuda provocărilor generate de războiul purtat de Federația Rusă. Aceasta este concluzia Comisiei Europene, exprimată în raportul anual de extindere pentru 2024, făcut public miercuri, care analizează progresul celor nouă țări candidate pentru aderarea la UE.
„Propunem o evaluare detaliată a situației în țările care aspiră să devină membre ale Uniunii Europene. Evaluarea se bazează pe eforturile individuale făcute de fiecare țară pe meritul fiecăruia și pe statul de drept și pe importanța lui în aceste țări. Iar Moldova și Ucraina și-au îmbunătățit semnificativ alinierea”, a spus Josep Borrell, înaltul comisar al UE pentru afaceri externe și politica de securitate.
Comentând raportul Comisiei, vicepremierul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov a declarat că progrese au fost înregistrate în privința a 31 din cele 33 de capitole ale acquis-ului comunitar, și că nu există niciun capitol la care Moldova să fi regresat.
„Republica Moldova este pe calea cea dreaptă. Raportul de astăzi al Comisiei Europene ne arată că țara noastră își consolidează democrația și justiția, își apără valorile fundamentale, crește economia și piața muncii, face pași înspre o educație mai de calitate, oferă cetățenilor săi o energie mai sigură și curată, dar și că ne pregătim de pe acum instituțiile pentru viitorul nostru în Uniunea Europeană”, a subliniat Cristina Gherasimov.
Progresele înregistrate de Moldova contrastează însă cu cele ale Georgiei, o altă candidată la aderare, aspru criticată de Bruxelles și guvernele occidentale pentru regres. Legislația pe model rusesc care asuprește drepturile omului și libertatea de exprimare, contravine valorilor europene a concis la conferința de presă șeful diplomației UE, adăugând că scandalul fraudei electorale, în care a câștigat partidul pro-rus de guvernământ, a intensificat această tendință.
„Se consolidează o tendință pe care am văzut-o la nivelul autorităților georgiene în ultimele luni care îndepărtează țara de Uniunea Europeană. O îndepărtează de valorile și principiile uniunii”, a menționat Borrel.
În prezent, nouă state sunt recunoscute drept candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană: Albania, Bosnia și Herțegovina, Georgia, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia, Turcia și Ucraina.
Lasă un comentariu