Remanierile guvernamentale vor fi operate în maxim 10 zile, a anunțat prim-ministrul Dorin Recean. Sunt schimbări promise atât în campania electorală, cât și după alegerile prezidențiale, de președinta Maia Sandu. Dorin Recean nu a precizat câți miniștri vor pleca, dar a dat de înțeles că nu poate fi vorba de o demisie a întregului Guvern. Prim-ministrul a vorbit și despre problemele din justiție care, potrivit lui, au permis comiterea fraudelor în timpul procesului electoral.
,,Și cei care au votat pentru președinta Sandu, și cei care au votat pentru contracandidatul său au spus foarte clar că trebuie să facem anumite schimbări în politici, în Guvern. În următoarele zece zile, eu voi veni cu aceste propuneri de schimbări’’.
Premierul a dat de înțeles că printre cei care vor pleca vor fi responsabilii din justiție. Potrivit lui, acest domeniu se confruntă cu mari probleme, dovadă fiind fraudele comise în timpul alegerilor.
,,Este clar că justiția nu a funcționat suficient și tocmai de asta, am ajuns în situația în care s-a dezvoltat o rețea atât de mare de fraudare a votului. Respectiv, noi ce trebuie să înțelegem din acest lucru? Că justiția nu constă doar din legi, nu constă doar din organe de autoadministrare. Justiția mai constă și din oameni concreți, oameni, oameni curajoși, oameni care aplică legea. Este clar că noi nu mai putem merge în așa ritm și cu astfel de oameni’’.
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a plecat de la ședința Guvernului fără să facă declarații. Redacția One TV a solicitat un comentariu privind nemulțumirile prim-ministrului de la șefa serviciului de presă a Ministerului. Irina Vasilașcu ne-a transmis că instituția a promovat mai multe modificări legislative și există suficiente instrumente de investigare și sancționare a celor rău-intenționați, dar cei care aplică legea, adică judecătorii și procurorii, au tergiversat luarea deciziilor.
După turul întâi al alegerilor prezidențiale, și lideri ai partidelor extraparlamentare i-au cerut Maiei Sandu demisii la câteva ministere. Mai exact, membrii Blocului „Împreună” au solicitat schimbări la ministerele de Interne, al Infrastructurii, al Agriculturii, Justiției și Economiei. A fost și una dintre condițiile înaintate de partidele din acest bloc pentru a o susține pe Maia Sandu. Atunci, președinta a spus că va ține cont de solicitări.
Ministrul de Interne, Adrian Efros, a refuzat să comenteze zvonurile privind demisia sa și a precizat că decizia îi aparține premierului. Șeful de la Interne a ținut însă să precizeze că și-a făcut bine treaba.
,,Eu mi-am îndeplinit întotdeauna cu devotament și dragoste de țară munca și continui să muncesc în beneficiul Republicii Moldova’’.
Analiștii politici spun că remanierile guvernamentale erau de neevitat. Înainte de alegerile parlamentare de anul viitor, partidul de guvernământ are nevoie de o restartare.
,,În Republica Moldova, când se face o demitere, este considerată, în cea mai mare parte, ca un insucces. În cazul dat, într-adevăr va fi ca un insucces sau ca ineficiență în gestionarea unui minister. Eu consider că există două categorii de miniștri, cei care fac parte din Partidul Acțiune și Solidaritate și cei care sunt din afara partidului. Atunci, în contextual viitoarelor alegeri parlamentare, cine va fi sacrificat, un membru de partid sau un membru (al Guvernului n.r.) care nu este din partid, un așa-numit tehnocrat. Eu cred că anumite remanieri nu puteau să nu aibă loc, mai ales în contextul în care toată lumea înțelege, a gestiona un ONG este o situație și a gestiona un minister sau o instituție din administrația publică central este cu totul altceva’’, a spus Victor Juc, analist politic.
Aceasta ar fi a doua rundă de remanieri în Guvern, de când Partidul Acțiune și Solidaritate a ajuns la putere. După un an și jumătate de activitate, prim-ministrul Natalia Gavrilița și-a anunțat demisia. Mandatul ei a fost unul dificil, marcat de scumpirea gazelor rusești și de crizele provocate de războiul din Ucraina. Natalia Gavrilița a fost urmată de Dorin Recean, care a continuat colaborarea cu unii dintre miniștrii din cabinetul Gavrilița. Cei mai mulți dintre miniștrii din Cabinetul Recean au fost însă noi.
Lasă un comentariu