NOUTĂȚI

Regimul separatist de la Tiraspol anunță stare de urgență în economie

Compus de Redacția STAR

Regimul separatist de la Tiraspol anunță stare de urgență în Economie. După câteva săptămâni de tăcere, separatiștii au anunțat oficial că de la 1 ianuarie, pot rămâne fără gazul rusesc, necesar pentru producerea de curent electric la Centrala de la Cuciurgan. Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că administrația din stânga Nistrului a luat această decizie după ce a înțeles că nu se poate baza pe ruși și privește acum spre Chișinău.

Rușii, prin intermediul Gazprom, au anunțat încă acum două săptămâni că nu vor livra gaze naturale în stânga Nistrului, după ce Ucraina a declarat că interzice tranzitul pentru gazul livrat de Gazprom. Deși rușii au o altă opțiune, aceștia condiționează continuarea livrărilor.

,,Nu există o garanție de o sută de procente, nici pentru aprovizionarea cu gaze, nici pentru absența lor. Cu toate acestea, noi ar trebui să fim pregătiți pentru orice evoluție a evenimentelor. Astăzi, la reuniunea Consiliului de Securitate, se va examina în mod specific acțiunile fiecărui manager și ale fiecărei organizații în condițiile aprovizionării cu gaze, aprovizionării parțiale și aprovizionării complete. Repet, este imposibil de spus care va fi scenariul, dar trebuie să ne pregătim’’, a spus Vadim Krasnoselski, liderul separatist de la Tiraspol.

Separatiștii spun că în cazul în care rămân fără gaze naturale, Centrala de la Cuciurgan va continua să producă electricitate, folosind cărbuni. Doar că rezervele ajung pentru o perioadă determinată. Tiraspolul ia în calcul producerea curentului electric doar pentru stânga Nistrului.

,,În 1 ianuarie, Centrala Electrică de la Cuciurgan va trece de la producție în baza gazelor naturale la cea în baza de cărbuni. Rezervele de cărbuni sunt suficiente pentru 50 de zile’’, a spus Serghei Obolonic, așa-zisul ministru al Economiei de la Tiraspol.

În acest caz, Chișinăul poate cumpăra energie electrică din alte surse și nimeni nu va rămâne fără curent electric, spun experții. Fostul viceprim-ministru pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, spune că separatiștii simt că pot fi ajutați mai degrabă de Chișinău decât de Moscova.

,,Ceea ce vedem acum doar confirmă încă o dată că administrația decidentă de la Tiraspol, în pofida împotriva retoricii oficiale, de fapt, înțelege, simte și acționează ca parte a Republicii Moldova. Mizele lor și speranțele lor au fost legate de Chișinău, că Chișinăul va găsi o soluție pentru toți. Este emblematic, dacă vreți, faptul că ei contează anume pe noi și contează că noi, statul Republica Moldova, le vom rezolva problemele’’.

Prim-ministrul Dorin Recean spune că, în cazul în care rușii sistează livrările de gaze naturale în stânga Nistrului, Chișinăul ar putea cumpăra și livra gaze centralei de la Cuciurgan, dar transnistrenii vor trebui să achite toate cheltuielile. Subiectul privind livrările de gaze în regiunea transnistreană a apărut în contextul în care Kievul a anunțat că de anul viitor, va sista tranzitul prin Ucraina pentru gazul rusesc. De menționat că rușii pot folosi o altă cale de tranzit, dar condiționează continuitatea livrărilor prin achitarea unei pretinse datorii de 709 milioane de dolari. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu