De opt zile, locuitorii regiunii transnistrene nu au gaze naturale și se confruntă cu pene de curent. La o săptămână după ce Rusia a sistat livrările de gaze naturale în stânga Nistrului, regimul separatist a dublat întreruperile de energie electrică. Acum, oamenii rămân fără curent electric de două ori pe zi. Fiecare pană de curent poate dura și patru ore.
Potrivit informațiilor pe care le deține Chișinăul, primele deconectări încep la ora 8 dimineața și durează până la 12. După prânz, au loc alte deconectări, care încep la ora 16:00 și se încheie la 20:00. Deconectările sunt operate în evantai. De exemplu, în orașul Tiraspol, unele zone au curent electric, celelalte nu, apoi invers. Pe rețelele sociale, locuitorii din stânga Nistrului își strigă nemulțumirea.
,,Nu avem lumină, nu avem gaz, nu avem apă. Nu poți nici să mergi la toaletă, nici să faci duș, nici să mănânci. Cum să trăiești? Ne poate spune cineva?”.
,,Așa luăm cina, cum s-ar spune. Am ajuns să trăim și așa. Aprindeți-ne lumina!”.
Liderul separatist de la Tiraspol, VAdim Krasnoselski s-a arătat deranjat de nemulțumirea cetățenilor din stânga Nistrului.
,,Operatorul răspunde la telefon, lucrează în cadrul celulei de criză și oamenii sună că în casa vecină este energie electrică, dar la ei nu este. Încep să-i explice că sunt deconectări în evantai sau e o avarie. Îi înjură cu cuvinte urâte și închid. E ceva normal?”.
,,Vă salut din a treia zi fără gaz, cu mare dor de flacăra albastră. În trei zile, am reușit să aprind focul în cinci minute. Ne obișnuim cu orice”.
Vladimir Ternavschi este un activist originar din regiunea transnistreană. El a postat un clip video în care a vorbit despre situația complicată în care se află oamenii care locuiesc în stânga Nistrului. Lipsa unui loc de muncă este o altă problemă. Două mii de angajați ai uzinei metalurgice din Rîbnița au intrat în șomaj tehnic. Presa din regiune anunță că angajații uzinei primesc, deocamdată, plăți în valoarea unui salariu minim. Uzina nu mai poate activa, pentru că are un consum ridicat de energie electrică. Și Combinatul de ciment din Râbnița și-a întrerupt activitatea și cei mai mulți dintre angajați au rămas acasă.
,,În case e frig, oamenii îngheață și eu consider că, în calitate de locuitor al regiunii transnistrene, de om care s-a născut și a crescut aici, am dreptul să adresez câteva întrebări. Sunt întrebări pe care le au mulți oameni, dar cărora le este frică să le adreseze din motive clare pentru toți. Aș vrea să aflu cum iese că vinovată este Moldova, pentru că ei nu au făcut ceva, nu s-au înțeles în condițiile în care, pe perioada mandatului său, domnul Krasnoselski nu a fost niciodată la Moscova.Adică Moldova îl trimite pe ministrul Energiei chiar dacă asta i-a adus daune reputației”.
Încă din luna decembrie, autoritățile de la Chișinău s-au arătat deschise să-i sprijine pe locuitorii din stânga Nistrului. Guvernul, împreună cu partenerii de dezvoltare, a pregătit un plan pentru acordarea ajutorului umanitar care includea generatoare, medicamente și alte bunuri de strictă necesitate. Regimul de la Tiraspol nu doar că a refuzat ajutorul, dar și a negat că l-a primit.
În acest sens, Biroul pentru Reintegrare a anunțat că are tot temeiul să creadă că regimul de la Tiraspol urmărește un scenariu de destabilizare a situației din țară, de defăimare a autorităților constituționale și de diseminare a fricii și nesiguranței în rândul cetățenilor.
,,Nu trebuie să ne propuneți mărgele sau saci cu pesmeți. Noi nu avem probleme cu alimentația, avem suficiente produse alimentare. Întoarceți tot ce ați luat cu forța de la „poporul” transnistrean”, a spus Krasnoselski.
În schimb, presa din stânga Nistrului îi îndeamnă pe localnici să încălzească doar o cameră din casă.
Reprezentanții întreprinderii „Rețele unificate de distribuție a energiei electrice” ne-au spus că mulți locuitori includ aparatele de încălzire în fiecare cameră. Acest lucru nu se recomandă, sistemul este supraîncărcat. Electricienii ne recomandă ca, în funcție de posibilitate, toți membrii unei familii să stea într-o singură cameră, pe care să o încălzească.
Chișinăul este gata să ajute regimul de la Tiraspol să cumpere gaze naturale de pe piața internațională, gaze naturale care să fie folosite și pentru producerea de energie electrică necesară în stânga Nistrului. A fost testată și ruta de import, prin Bulgaria. Tiraspolul a refuzat însă cooperarea. Acum, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan folosește cărbune pentru a produce curent electric. Inițial, s-a estimat că rezervele vor ajunge pentru 50 de zile, dar acestea s-ar putea epuiza mult mai repede.
Fără resurse energetice au rămas și 12 localități din Zona de Securitate. Vorbim de sate care sunt controlate de Chișinău, dar conectate, parțial sau integral, la rețelele de distribuție operate de stânga Nistrului. Cea mai gravă situația este în Varnița și Copanca, localități care depind în totalitate de resursele energetice din stânga Nistrului. Guvernul a anunțat că aceste sate vor fi conectate la rețelele de distribuție a energiei electrice ale „Premier Energy” și la rețelele Moldovagaz.
Lasă un comentariu