NOUTĂȚI

Reacția Mitropoliei Basarabiei după violențele și reținerile de la biserica din Dereneu: Facem apel la responsabilitate

Compus de Redacția STAR

Mitropolia Basarabiei condamnă incidentul de marți seara de la biserica din satul Dereneu, raionul Călărași, soldat cu reținerea a șase persoane, susținând că este o escaladare extrem de gravă, violentă și flagrant ilegală împotriva unui lăcaș de cult care îi aparține ,,de drept” și care este protejat de lege, inclusiv ca monument de patrimoniu istoric. Reacția vine după ce un grup de aproape 150 de persoane a rupt cordonul poliției, intrând cu forța în lăcașul de cult, unde este baricadat preotul Mitropoliei Moldovei, aflată sub Patriarhia Moscovei, împreună cu soția și cei trei copii ai săi.

,,Comportamentul manifestat de acest grup organizat are toate caracteristicile unei acțiuni coordonate de tip infracțional, desfășurate în afara oricărui cadru legal, precum și în afara oricăror norme morale sau creștine. Spargerea și ocuparea forțată a unui lăcaș de cult, în prezența copiilor minori aflați deja într-o stare de vulnerabilitate extremă, reprezintă o formă de violență colectivă care depășește orice limită a tolerabilului într-un stat de drept. Mitropolia Basarabiei își exprimă profunda îngrijorare față de radicalizarea discursului și a acțiunilor acestui grup, îngrijorare amplificată de declarația publică potrivit cărora asemenea metode violente ar urma să fie aplicate și în alte localități, sub pretextul „recuperării” altor biserici. Astfel de afirmații constituie amenințări directe la adresa ordinii constituționale, a păcii sociale și a libertății religioase garantate de lege. Este un fapt incontestabil că, în intervalul 5 martie 2018 – 27 ianuarie 2026, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a fost ocupată în mod ilegal de către preotul Popa Alexandru, desemnat fără temei canonic și juridic de către Mitropolia Chișinăului, împreună cu un grup de persoane mobilizate din localități învecinate, care nu reprezintă în mod legitim comunitatea parohială”, se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Conform reprezentanților Mitropoliei Basarabiei, această ,,ocupare s-a realizat în afara oricărui cadru legal, în pofida existenței unor acte administrative și juridice clare care consacră dreptul de posesie și folosință al Comunității Religioase Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Dreptul parohiei de a poseda, folosi, administra și proteja acest lăcaș de cult este născut din Contractul de folosință gratuită și protejare a monumentului istoric nr. 1 din 5 noiembrie 2019 și din Actul de primire-predare nr. 1 din aceeași dată, acte care au fost înregistrate în Registrul bunurilor imobile la data de 3 august 2020 și care produc efecte juridice depline până în prezent”.

Pe fondul acestui incident, responsabilii Mitropoliei Basarabiei solicită intervenția ,,imediată și fermă” a tuturor instituțiilor statului:

– pentru identificarea, reținerea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în actele de violență, instigare și organizare ilegală;
– pentru restabilirea de urgență a ordinii publice și a controlului legal asupra situației din localitatea Dereneu;
– pentru garantarea siguranței credincioșilor care aparțin Mitropoliei Basarabiei și a dreptului acestora de a-și exercita liber credința;
– pentru asigurarea accesului deplin și neîngrădit al Mitropoliei Basarabiei la lăcașul de cult care îi aparține în mod legal”.

De asemenea, face ,,apel la responsabilitate, fermitate și aplicarea strictă a legii. Orice întârziere sau relativizare a gravității acestor fapte riscă să încurajeze escaladarea violenței și să adâncească ruptura socială”.

Șase persoane, printre care primarul localității Dereneu, raionul Călărași, precum și avocatul preotului care reprezintă Mitropolia Moldovei, au fost reținute pentru 72 de ore. Ultimii doi sunt suspectați că ar fi coordonat aceste acțiuni, care au dus la ultragierea carabinierilor, iar celelalte patru persoane- de implicare. Inspectoratul General al Poliției (IGP) califică incidentul drept o provocare, în care ar fi fost implicate și femei, și copii.

Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din localitate se află în centrul unui conflict care durează de mai mulți ani. Potrivit actelor, Florinel Marin, de la Mitropolia Basarabiei, este preot paroh al lăcașului de peste 30 de ani. În 2017, aproximativ 500 de enoriași au votat trecerea bisericii la Mitropolia Basarabiei, decizie contestată ulterior de o parte a comunității, inclusiv de actualul primar. Preotul Florinel Marin susține că, în martie 2018, un grup de localnici a pătruns forțat în biserică, a schimbat lacătele și l-a îndepărtat de la slujire. Ulterior, în lăcaș ar fi fost numit un alt preot, Alexandru Popa, afiliat Mitropoliei Moldovei.

Iar recent, după un proces care a durat mai mulți ani, magistrații Curții Supreme de Justiție (CSJ) au emis o sentință potrivit căreia biserica, care aparține Ministerului Culturii, a fost oferită în folosință Mitropoliei Basarabiei.

Despre autor

Redacția STAR