Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, care a recunoscut recent că a greșit atunci când a susținut numirea lui Dumitru Vangheli la conducerea Moldatsa, pe care îl cunoștea din copilărie, a anunțat că renunță la funcție pe fondul scandalului care vizează întreprinderea de stat. Parlamentarul puterii a subliniat că situația creată în jurul problemelor de la Moldatsa a afectat, din păcate, credibilitatea întregii echipe.
,,Îmi asum faptul că am greșit în raport cu un om pe care l-am recomandat și am mers pe bună credință. Nu știam despre abuzurile salariale care se făceau. Comisia de cenzori și Inspecția financiară trebuie acum să investigheze cazurile de abuzuri financiare.Condamn astfel de comportamente. În toți acești ani nu am deviat de la valorile cu care am început. Am făcut greșeli cu siguranță, dar în toată activitatea de deputat mi-am făcut treaba onest. A fost un drum greu, am avut în responsabilitate coordonarea a peste 20 de domenii, promovarea, analiza și aprobarea a aproape 500 de legi și hotărâri, inclusiv pentru consolidarea independenței energetice, a sprijinului pentru mediul de afaceri, integrarea în spațiul economic UE. Vreau să cred că am făcut tot ce am putut pentru Republica Moldova și pentru drumul nostru european, chiar dacă am comis și erori. Însă pot spune cu mintea împăcată că nu am urmat interese ascunse, nu am tras foloase personale. Îmi poate verifica orice instituție veniturile, bunurile și activitatea. Ce s-a întâmplat este o lecție dură pentru noi. Nu fugim de responsabilitate, dimpotrivă, ne recunoaștem greșelile și le corectăm. Îi mulțumesc presei independente că ne arată unde nu facem lucrurile corect”, a notat Radu Marian pe internet.
Totodată, a subliniat că renunță la funcția de conducere în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe, dar va continua să contribuie la procesul de aderare al Chișinăului la Uniune.
,,Anunț că îmi depun demisia din funcția de președinte al comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, pentru că am 2 priorități esențiale: aderarea țării la UE și imaginea echipei cu care am reușit atât de multe lucruri. Unitatea și imaginea echipei, precum și încrederea cetățenilor în proiectul nostru comun sunt mult mai importante decât orice funcție. Voi continua să contribui, din funcția de deputat, la drumul Republicii Moldova spre lumea europeană liberă și prosperă”, a conchis Radu Marian.
În data de 26 iunie, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian, care a susținut numirea lui Dumitru Vangheli la conducerea Moldatsa, a recunoscut că a greșit.
,,Da, îl cunoșteam, am văzut acest CV, dar nu m-am ocupat… Am copilărit într-o ogradă, îl știam demult. Într-adevăr am greșit și instituțiile au greșit, el a mințit și asta este regretabil. Și noi trebuie să învățăm ceva din acest lucru. Să înțeleg că sunt voci care cer demisia mea. Uitați-vă, eu mi-am făcut treaba onest”, a adăugat oficialul.
Tot la sfârșitul săptămânii trecute, președinta Maia Sandu a menționat că scandalul de la întreprinderea Moldatsa reprezintă un eșec al instituțiilor statului, subliniind că a aflat din presă atât despre informațiile false incluse în CV-ul fostului director Dumitru Vangheli, cât și despre salariile de zeci de mii de lei acordate unor angajați, inclusiv comunicatoarei Anastasia Taburceanu, verișoara sa. Maia Sandu a mai declarat că nu înțelege cum poate fi justificat un salariu de 120 de mii de lei pentru această funcție și spune că banii trebuie returnați.
Anastasia Taburceanu și-a anunțat recent demisia și a declarat că va restitui toate sporurile și adaosurile salariale încasate. Totodată, Dumitru Vangheli a fost demis din funcția de director al întreprinderii Moldatsa, iar Agenția Proprietății Publice a inițiat o anchetă privind activitatea întreprinderii, inclusiv modul în care au fost stabilite salariile angajaților.


