NOUTĂȚI

Psihologii vor activa în baza unui regulament stabilit prin lege și vor primi un atestat de liberă practică emis de Colegiul Național al Psihologilor

Compus de Redacția STAR

Psihologii din țara noastră vor activa în baza unui regulament stabilit prin lege. Aceștia nu vor mai putea profesa dacă nu vor obține un atestat de liberă practică emis de Colegiul Național al Psihologilor. O inițiativă legislativă în acest sens a fost înregistrată în Parlament.

Deputații PAS, care sunt și autorii proiectului susțin că documentul va reglementa condițiile și formele de exercitare a profesiei, cerințele față de persoana care exercită profesia de psiholog, dar și drepturile și obligațiile acesteia.

,,Orice psiholog care va decide să desfășoare activitate privată va decide să activeze cu drept de liberă practică va trebui să treacă o validare a pregătirii sale profesionale în baza unui dosar pe care îl va prezenta Colegiului Național al Psihologilor și în baza acestui dosar Colegiul va examina actele necesare pentru a valida pregătirea lui profesională. În funcție de acesta va elibera sau nu va elibera acest atestat”, a spus Liliana Grosu, vicepreședinta Comisiei Protecție Socială, Sănătate și Familie

Proiectul prevede şi crearea unui Registru unic al Psihologilor, iar oamenii se vor putea informa despre experiența profesională a specialiștilor.

,,Este un proiect de lege care va aduce un beneficiu atât profesioniștilor pentru că vor avea condiții clare de activitate și de concurență corectă. Pe de altă parte va fi un beneficiu enorm pentru oamenii care sunt în căutarea serviciului de asistență psihologică sau au nevoie de aceste servicii. Vor avea mai multă încredere și certitudine că specialistul la care merge posedă pregătirea necesară pentru a-i oferi asistență”.

Documentul îi va obliga pe cei care vor presta servicii de psihologie în sectorul privat să-și amenajeze un cabinet special. Aceștia nu vor putea presat servicii online.
Specialiștii din domeniu susțin că această lege este așteptată deja de mult timp. Aceștia mai spun că apariția numeroaselor persoane fără studii în domeniu, care se declară psihologi reprezintă un risc pentru sănătatea mintală a oamenilor care solicită acest serviciu.

,,Neavând această lege, din păcate fiecare se apucă să facă psihologie și își declară anumite competențe care nu sunt atribuite. Și din păcate suferă oamenii care sunt consultați de așa specialiști. Pentru a interveni psihicul este nevoie de anumite competențe și fiecare psiholog să-și restricționeze foarte clar competențele sale, să știe ce poate. Este necesar un organ care ar controla activitatea acestui psiholog”, a declarat psihologul Cezara Dilevschi.

,,Consider că această inițiativă este este una salutabilă. Desigur, trebuie să existe o lege care reglementează activitatea în acest domeniu. Consider că reglementarea prin lege a profesiei este o acțiune necesară și utilă atât pentru comunitatea psihologilor cât și pentru beneficiarii serviciilor psihologice”, a spus psihologul Zinaida Gribincea.

Unii psihologii pe care i-am contactat ne-au spus că această lege este una controversată, întrucât cerințele sunt exigente și nu sunt siguri că vor putea obține certificatul chiar și cu 10 ani de experiență.

Potrivit autorităților, în sectorul public la nivel de țară activează peste o mie de psihologi.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu