NOUTĂȚI

Promo-Lex a înregistrat 18 cazuri de transportare organizată a alegătorilor peste hotare. În premieră, alegătorii au fost aduși la vot cu avionul

Compus de Redacția STAR

Fotografierea buletinelor de vot este cea mai frecventă încălcare înregistrată în timpul celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, reprezentând 229 de cazuri din totalul de 791 de încălcări constatate, anunță șeful misiunii de observare Promo-Lex. Potrivit acestuia, la scrutinul din 3 noiembrie, la fel ca în timpul primului tur al alegerilor prezidențiale, în raza de 100 de metri a secțiilor de votare, s-au înregistrat tentative de propagandă și de cumpărare a voturilor.

,,Fotografierea buletinului de vot și alte încălcări secretului votului au obținut topul încălcărilor. Din 791 care vă spuneam 229 cazuri verificate. Au fost constatate de asemenea 8 cazuri de diverse zvonuri, tentative sau chiar situații cu recompense materiale sau bănește oferite alegătorilor. Agitația electorală și PR negru în raza secțiilor de votare – 15 cazuri’’, a spus Nicolae Panfil,
șeful misiunii de obserbare Promo-Lex.

Spre deosebire de primul tur, observatorii au anunțat că pe 3 noiembrie s-a înregistrat în premieră transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare de peste hotare. Mai mult, oamenii nu au fost aduși doar cu microbuze, mașini și autobuze, ci chiar și cu avioane. Potrivit șefului misiunii de observare Promo-Lex, acesta este un caz unic pentru Moldova, fiind dificil de evaluat chiar și din punct de vedere juridic.

,,Transportarea organizată alegătorilor – 18 cazuri și aici am avut destul de mult cazuri peste hotare. Și cred că am avut în premieră o situație cu zboruri. Deși avem sancțiuni, deși este un fenomen interzis sau este încălcarea aici pe teritoriu Republicii Moldova. Din păcate acest lucru nu poate fi asigurat sau controlat în afară țării. Deci nu avem posibilitatea să documentăm și ulterior să sancționăm astfel de încălcări care au loc în afara țării’’.

O altă încălcare frecventă a fost lipsa accesului în secțiile de votare pentru persoanele cu nevoi speciale – s-au înregistrat 203 cazuri de acest tip.

În total, observatorii Promo-Lex au fost prezenți în 614 secții de votare din Republica Moldova, precum și în 30 de secții din stânga Nistrului. În afara țării, 90 de reprezentanți ai organizației au monitorizat desfășurarea scrutinului. Promo-Lex a organizat 89 de echipe mobile, care au monitorizat procesul electoral și la alte secții de votare din țară. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu