Prognozele meteo din Moldova vor fi mai exacte. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a primit un nou lot de stații hidrologice și agrometeorologice moderne, ce vor deservi 14 raioane ale Republicii Moldova. Echipamentele, în valoare de peste 290 de mii de dolari, au fost achiziționate cu sprijinul Suediei, Japoniei și PNUD Moldova.
Conducerea Serviciului Hidrometeorologic afirmă că noile sisteme vor îmbunătăți capacitatea de monitorizare a fenomenelor naturale extreme și vor consolida sistemul național de avertizare timpurie.
,,Aici avem 7 stații de monitoring meteorologic, avem 10 stații de monitoring hidromteric și 14 senzori de monitoring a temperaturii și umidității solului la diferite adâncimi. Ele fac parte din sistemul de monitoring al celei mai aride regiuni a Republicii Moldova – regiunea din sud”, a spus Mihai Grigoraș, directorul-adjunct SHS.
Meteorologii spun că datorită noilor stații, fermierii vor beneficia de informații mai precise privind irigarea, semănatul și recoltarea.
,,Toate aceste utilaje și echipamente în final vor servi pentru luarea deciziilor rapide, informarea rapidă a tuturor consumatorilor din țară. Începând de la populație și terminând cu agenții economici și structurile de stat în cazul fenomenelor periculoase”, a spus Dinu Prepeliță, șeful direcției Hidrometeorologie SHS.
Echipamentele au fost procurate cu sprijinul Japoniei, Suediei și PNUD Moldova.
,,Colaborăm cu PNUD timp de mulți ani pentru a oferi soluții de gestionare a apei în multe țări care au probleme. Acum vedem Republica Moldova, un sol de o calitate excelentă se confruntă cu probleme de asigurare a apei de calitate, în cantități suficiente”, a spus ambasadorul Japoniei în Moldova, Yamada Yoichiro.
,,Să permită avertizarea timpurie a tuturor agenților economici, dar și populația cu privire la situația hidrometeorologică generală, pentru a se putea lua măsurile de precauție necesare pentru a proteja viețile omenești”, a spus Daniela Gasparikova, reprezentant PNUD Moldova.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, dotarea sudului țării cu noi stații hidrometeorologice este doar primul pas. În viitor, urmează să fie asigurate cu toate cele necesare stațiile din centrul și nordul țării.