Procuratura Anticorupție a anunțat vineri că 10 procurori au depus cerere de demisie în legătură cu procesul de vetting. Într-un comunicat de presă PA a menționat că această situație creează un risc major pentru activitatea instituției, având în vedere impactul direct asupra capacității de gestionare a dosarelor de corupție de nivel înalt.
„Patru din 38 de procurori din cadrul aparatului central al Procuraturii Anticorupție au ales să se retragă din funcție, 3 fiind din cadrul secției judiciare. De asemenea, începând cu 13 iunie 2024, un alt procuror din aceeași secție a fost delegat să exercite interimatul de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii mun. Chișinău. Astfel, din cei 10 procurori din secția judiciară, rămân doar 6 procurori pentru a gestiona toate dosarele trimise în instanță de către Procuratura Anticorupție. În prezent, avem peste 500 de cauze pe rol, ceea ce reprezintă o sarcină enormă pentru un număr atât de redus de procurori ce reprezintă acuzarea”, se menționează în comunicatul PA.
Mai mult, PA anunță că un procuror de la o direcție de urmărire penală responsabil de investigarea cauzei penale denumită generic ,,Frauda bancară” a decis să demisioneze, ceea ce va pune în dificultate echipa care lucrează la acest caz complex și de importanță majoră pentru societate. De asemenea, de la Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, patru din șase procurori au demisionat. Oficiile Nord și Sud ale Procuraturii Anticorupție urmează, însă să fie lichidate conform modificărilor legislative referitoare la competența Procuraturii Anticorupție și, ca rezultat, al noii structuri organizaționale, precizează PA.
Alți doi procurori care au ales să-și încheie activitatea activau în alte procuraturii decât Procuratura Anticorupție în momentul depunerii cererilor de demisie.
În total, rămân 38 procurori anticorupție care vor activa în continuare, având în gestiune aproximativ 700 de cauze penale, inclusiv 200 la etapa de urmărire penală și 500 în instanța de judecată, anunță Procuratura Anticorupție.
Angajații Procuraturii Anticorupție vor fi supuși primii Vettingului. În cazul în care procurorii nu vor să fie supuși evaluării eticii și integrității profesionale, aceștia au dreptul să demisioneze în termen de 20 de zile de la notificarea că vor fi supuși Vetting-ului. Procurorii care nu vor promova verificarea vor fi demiși din funcție și lipsiți de compensații și pensie specială.
Lasă un comentariu