NOUTĂȚI STARNEWS

Prințul William, primul mesaj oficial, după ce Kate Middleton anunțase că are cancer: „DUREREA nu are limite”

Compus de Carolina Digori

Prințul William a oferit primul mesaj oficial după ce soția sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. „Durerea nu are limite”, spune moștenitorul tronului Marii Britanii.

Casa regală a fost lovită de două vești teribile: atât prințesa de Wales, cât și suveranul Charles al III-lea au cancer și urmează tratament de specialitate.

Într-o prefață pentru o serie de ghiduri dedicate veteranilor militari din comunitatea forțelor armate, prințul de Wales a împărtășit un mesaj special familiilor îndoliate.

El a vorbit despre stresul trăit de soldații întorși din teatrele de operațiuni și care aleg să se sinucidă, doborâți, iată, nu de gloanțe, ci de gânduri negre.

Este primul mesaj oficial, unul puternic, transmis de William înainte de întoarcerea sa oficială la îndatoririle regale și apărut într-un moment în care s-au înmulțit știrile despre cancerul prințesei de Wales.

Vorbind despre sinuciderea în rândul militarilor, prințul William s-a adresat familiilor îndoliate din cadrul forțelor armate britanice, potrivit The Mirror, citat de gândul.ro.

Vă rog să știți că nu sunteți singuri”, s-a adresat moștenitorul tronului într-o prefață scrisă pentru o serie de ghiduri dedicate veteranilor militari și celor lor, publicată de Suicide Bereavement UK.

William a descris cum el și prințesa de Wales au întâlnit multe familii îndoliate de-a lungul anilor și au înțeles „puterea care vine din împărtășirea experiențelor”.

Prințul a spus că „este esențial ca vocile celor îndoliați, trecuți prin această experiență a sinuciderii celor dragi lor, să fie auzite. Nu există o limită de timp pentru procesarea durerii, dar Catherine (n.r. – Kate Middleton) și cu mine am întâlnit multe familii îndoliate de-a lungul anilor și cunoaștem puterea care vine din împărtășirea experiențelor, chiar și în cele mai tragice circumstanțe”.

Mesajul vine cu o zi înainte ca William să se întoarcă la îndatoririle oficiale. El va vizita o organizație caritabilă de distribuție a surplusului de alimente, după care va merge la un centru de tineret.

Acestea sunt primele sale angajamente oficiale de când Kate, soția sa, a anunțat că urmează un tratament pentru cancer.

Din cauza chimioterapiei, cuplul princiar a petrecut vacanța de Paște la reședința Amner Hall, din Norfolk. Ei nu au luat parte la slujba din Duminica Învierii, de la Castelul Windsor.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu