NOUTĂȚI

Principesa Margareta și Principele Radu al României au discutat cu judecătorii CC

Compus de Redacția STAR

Judecătorii Curții Constituționale au discutat cu membrii Familiei Regale a României despre consolidarea statului de drept, și promovarea valorilor democratice. Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Principele Radu au fost la Curtea Constituțională și la Banca Națională, în cadrul vizitei pe care au avut-o în Chișinău.

Membrii Familiei Regale din România au participat la a treia ediție a Forumului Economic, eveniment desfășurat în Chișinău sub auspiciile Familiei Regale a României. Evenimentul a reunit peste 500 de reprezentanți ai mediului de afaceri, dar și aleși locali și reprezentanți ai asociațiilor de business din Republica Moldova, România și Ucraina.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu