Principesa Margareta a României a transmis un mesaj de Crăciun pentru românii din țară și din diaspora. Custodele Coroanei Române a subliniat că, în ciuda provocărilor din acest an, românii au demonstrat curaj și solidaritate într-o lume tot mai divizată.
„Anul 2024 ne-a adus multe motive de îngrijorare, la noi și în întreaga lume. Dar am încredere în națiunea noastră și în puterea ei de a merge mai departe. Românii din toată lumea au dat dovadă de curaj și de grijă față de familiile lor.”
Custodele Coroanei a subliniat că, în cadrul vizitelor oficiale din acest an, a susținut parcursul european al Republicii Moldova.
,,În acest an, am călătorit în Belgia, la sediul NATO, la Luxemburg, în Finlanda și în Polonia, pentru susținerea intereselor României și pentru drumul european al Republicii Moldova. Familia mea și cu mine urăm românilor din țară, din Republica Moldova, din Europa și din întreaga lume, la mulți ani și Crăciun fericit! Așa să ne ajute Dumnezeu!”
Lasă un comentariu