Primul producător de ouă din Moldova a obținut autorizația de a-și exporta produsele pe piața UE, a anunțat Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Directorul general al companiei care a obținut acest drept, Gheorghe Bârlădeanu, a declarat că a fost nevoie de un volum mare de investiții și peste 10 ani de pregătiri pentru a intra în posesia acestei autorizații.
,,În primul rând, am început pregătirile pentru exportul pe piața europeană încă din 2012. Din câte înțeleg, suntem singura companie din țară care a investit în echipamente de tip european, conforme cu standardele UE. Ne-am asumat un risc mare, plătind de două ori mai mult pentru echipamentele necesare, comparativ cu prețul pentru cuștile obișnuite, utilizate de majoritatea producătorilor de ouă’’.
Bârlădeanu a mai precizat că compania a construit țarcuri pentru păsări în aer liber, deoarece ouăle de la astfel de păsări sunt preferate pe piața UE. De asemenea, a achiziționat transportoare speciale pentru ambalarea și etichetarea produselor conform standardelor europene.
,,Pe parcursul ultimilor doi ani, inspectorii ANSA, în cadrul controalelor oficiale, au evaluat și au oferit recomandări producătorilor de ouă pentru îmbunătățirea sistemului de creștere și întreținere a găinilor ouătoare. Acestea au stat la baza modernizării unităților de producere și a centrelor de colectare, marcare și ambalare a ouălor. Astfel, primul operator care a ținut cont și s-a aliniat la standardele riguroase ale UE, a primit dreptul de a exporta ouă pe piața unică europeană’’.
Directorul general al companiei a menționat că până acum au fost făcute doar o parte dintre investițiile necesare, dar este de părere că s-a meritat efortul. Bârlădeanu a explicat că în Moldova se produc mai multe ouă decât se consumă, ceea ce duce la prețuri scăzute pe piața locală. Însă piața UE va permite vânzarea surplusului de produse la un preț mai ridicat decât în Moldova.
Primul lot mic de probă urmează să fie expediat în noiembrie în România. Din cauza lipsei de experiență privind exportarea și transportarea produselor, compania intenționează să „testeze terenul” înainte de a trimite cantități mari. Bârlădeanu a mai spus că cereri pentru achiziția ouălor moldovenești au venit deja din Franța și Spania.
Lasă un comentariu