NOUTĂȚI

Primarului din Boldurești, care a lovit mortal un băiat de 14 ani, rămâne în arest la domiciliu

Compus de Redacția STAR

Avocații primarului de la Boldurești, care în februarie a lovit mortal cu mașina un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, au cerut ca acesta să fie eliberat sub control judiciar. Asta după ce, săptămâna trecută, Nicanor Ciochină a fost eliberat din penitenciar și plasat în arest la domiciliu.

Dumitru Tomiță, procurorul în gestiunea căruia se află cazul, susține că nu este de acord cu decizia judecătorilor însă, codul de procedură penală nu-i permite să o atace la Curtea de Apel. În cadrul ședinței de vineri, urmau să fie audiați doi martori din partea acuzării, însă aceștia nu s-au prezentat la judecătorie. procurorul susține că ei ar fi fost influențați de inculpat. Astfel, ședința a fost întreruptă până la începutul lunii octombrie.

La proces a fost şi mama copilului decedat. Raisa Ciurel le-a spus jurnaliștilor că așteaptă scuze din partea primarului, însă acesta nici nu a privit-o în timpul ședinței de judecată.

Tragedia s-a produs acum șapte luni. În data de 19 februarie, în jurul orei 19, un copil de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină la intrarea în satul Boldurești, raionul Nisporeni. La volanul automobilului se afla primarul localității, fost șef al Inspectoratului de Poliție Nisporeni. Acesta a fugit de la fața locului cu mașina de serviciu și ar fi încercat să ascundă urmele infracțiunii cu ajutorul complicilor. el a fost încătușat peste două zile de la tragedie.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu