NOUTĂȚI

Primarul din Boldurești, învinuit că a lovit mortal un adolescent, a fost trimis în judecată

Compus de Redacția STAR

Primarul satului Boldurești, Nisporeni, învinuit că a lovit mortal un adolescent, a fost trimis pe banca acuzaților. Tragedia s-a produs în februarie 2024.

Accidentul a avut loc pe segmentul unei curbe, cu aproximativ jumătate de kilometru până la indicatorul de intrare în satul Boldurești. În acea seară, șoferul învinuit nu și-a adaptat viteza la condițiile rutiere, inclusiv a circulat pe contrasens, cu ieșire pe acostamentul părții stângi a drumului, unde l-a lovit din spate pe adolescentul de 14 ani, care se deplasa regulamentar.

Însă, după ce l-ar fi lovit pe adolescent, primarul și-ar fi continuat drumul, fără să-i acorde ajutor. Mai mult decât atât, ar fi apelat la un prieten, din raionul Nisporeni, pentru ca să-l ajute să ascundă urmele infracțiunii.Mai exact, acesta ar fi închiriat o mașină de același model și culoare, căreia i-a montat plăcuța cu numărul de înmatriculare a celei implicate în accident.

În ceea ce-l privește pe șoferul care l-a lovit mortal pe adolescent, pentru fapta comisă, acesta riscă pedeapsa cu închisoarea de 3 la 7 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport. Cumulativ, pentru părăsirea locului acelui accident, inculpatul riscă amendă de până la 42.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau închisoare de până la 2 ani.

Acesta continuă să fie plasat în penitenciar, în stare de arest preventiv.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu