NOUTĂȚI

Primăria Chișinău rămâne fără viceprimarii Angela Cutasevici și Olga Ursu, care renunță la funcții în favoarea mandatelor de deputat

Compus de Redacția STAR

Primăria Chișinău rămâne fără doi dintre viceprimari. Angela Cutasevici și Olga Ursu renunță la funcții în favoarea mandatelor de deputat. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, lider al partidului MAN, la ședința operativă a serviciilor municipale din 13 octombrie.

,,Cel mai probabil, doamnele viceprimari doamna Cutasevici și doamna Olga Ursu vor reprezenta atât primăria municipiului Chișinău, cât și partidul MAN, blocul Alternativa în Parlamentul Republicii Moldova. Sunt profesioniste de excepție”.

După plecarea celor două, la primărie rămân doi viceprimari: Ilie Ceban și Irina Gutnic. Săptămâna trecută, edilul Ion Ceban a declarat că rămâne la cârma primăriei și renunță la mandatul de deputat care-i revine după alegerile parlamentare. În urma scrutinului din 28 septembrie, Blocul Alternativa, din care face parte și formațiunea Mișcarea Alternativa Națională condusă de Ion Ceban, a obținut opt mandate.

Despre autor

Redacția STAR