NOUTĂȚI

Presa internațională, despre noul Guvern condus de Vasile Tofan: Miză uriașă pentru economie și parcursul european

Compus de Redacția STAR

Marile publicații occidentale au reflectat votul din Parlament prin care omul de afaceri Vasile Tofan a preluat șefia Executivului. Jurnaliștii străini scot în evidență faptul că noul prim-ministru este un nume nou în politică și că preia conducerea Guvernului într-un moment de incertitudine regională. Presa internațională notează că miza noului Cabinet de Miniștri este una destul de mare: relansarea economică și continuarea parcursului european.

Jurnaliștii publicației britanice Reuters au analizat contextul economic în care noul executiv își începe mandatul.

 ,,Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, care se confruntă cu o incertitudine suplimentară din cauza războiului din Ucraina vecină, a înregistrat anul trecut o creștere de 2,4% a produsului intern brut. Economia sa este estimată să crească cu 2% în acest an”. , scrie sursa citată.

Ecoul evenimentelor politice de la Chișinău a trecut și peste ocean. Agenția americană Associated Press remarcă faptul că Vasile Tofan este un nou venit în politica Republicii Moldova și că are misiunea de a accelera parcursul european al țării.

Lucruri similare au fost relatate și de alte publicații de prestigiu, precum Bloomberg sau Al Jazeera.

Amintim că noul Cabinet de Miniștri a primit votul de încredere din partea a 53 de deputați ai fracțiunii majoritare. Alți 21 de parlamentari din opoziției au votat împotrivă, în timp ce 21 de aleși s-au abținut.

Despre autor

Redacția STAR