NOUTĂȚI

Premierul Dorin Recean îndeamnă cetățenii să participe la referendum, dar și la scrutinul electoral din 20 octombrie

Compus de Redacția STAR

Premierul Dorin Recean a făcut apel la cetățeni în care îi îndeamnă să participa la referendum, dar și la scrutinul electoral din data de 20 octombrie. Recean a mai menționat în debutul ședinței Guvernului de miercuri că prezența la vot a fiecărui cetățean este un exercițiu democratic.

,,Pe 20 octombrie să ieșim la vot cu toții. Acesta este exercițiul cel mai important pentru democrație. Neapărat, fiecare dintre noi să meargă la vot și să încurajeze pe toți ceilalți. Să mergem la vot, să solicităm câte 2 buletine. Unul pentru referendum, unul pentru prezidențiale și să votăm. Este foarte important să participăm la acest exercițiu democratic’’.

Și Mitropolitul Vladimir îndeamnă cetățenii să participe la vot, indiferent de viziunile lor politice. Într-o postare acesta a menționat că ,,pe data de 20 octombrie ne așteaptă un important eveniment civic, în cadrul căruia vom decide nu doar cine va fi la cârma Țării în calitate de Președinte pentru următorii patru ani, dar și care va fi drumul nostru de mai departe’’.

Alegerile prezidențiale vor avea loc în data de 20 octombrie, în aceeași zi cu referendumul republican constituțional. Pentru funcția de președinte al țării luptă 11 candidați. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu