NOUTĂȚI

Prânzuri calde, o nouă campanie marca ARBOM, pentru etnicii bulgari din Taraclia

Compus de Redacția STAR

Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare a lansat o nouă campanie socială cu un impact profund emoțional în susținerea etnicilor bulgari. Astfel, din 1 octombrie, săptămânal, vor fi oferite 60 de prânzuri calde pe zi persoanelor în etate, dar și celor cu venituri mici din orașul Taraclia. Acest proiect a fost inițiat și susținut de președintele Consiliului ARBOM, Plamen Milanov, și este, totodată, o premieră în raionul din sudul țării când se desfășoară asemenea acțiuni.

“Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare oferă ajutor și suport etnicilor bulgari ce locuiesc în raionul Taraclia. Începând cu această zi, ARBOM lansează o nouă campanie un proiect nou, proiect unic în raionul Taraclia. Vom oferi, zilnic, 60 de prânzuri calde în afară de sâmbătă și duminică. Meniul include felul întâi și doi și pâine.”

Vestea despre noua campanie socială lansată de către Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare s-a răspândit cu repeziciune în orașul Taraclia. Astfel, la sediul Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei din localitate, pensionarii, oamenii cu venituri mici așteptau cu nerăbdare să fie oferite prânzurile calde gratuite.

“Este ceva de neprețuit! Este o acțiune corectă, umană și binevenită!”

„Să vă dea Dumnezeu sănătate și să nu rămâneți singuri, fără copii, așa cum mi s-a întâmplat și mie!”

,,Am în serviciu 10 persoane, dintre care două vin de sine stătător să primească prânzurile, iar pentru celelalte le livrez eu. Mulțumim ARBOM pentru această opțiune. Bătrânii pe care îi ajutăm vor fi foarte bucuroși”, a spus Sofia Chiose, asistent social din Taraclia.

“Prima locație unde vor fi distribuite prânzurile vor fi la sediul Direcției Asistență Socială și Protecție, a doua locație va fi în regiunea Școlii numărul 3, iar a treia locație în sectorul de sus al orașului”, a spus Ivana Cafidji, șefa Serviciului Asistență Socială Comunitară, raionul Taraclia.

O partea dintre prânzurile calde oferite săptămânal vor fi livrate de către asistenții sociali persoanelor în vârstă sau bolnave care nu se pot deplasa la Direcției Asistență Socială și Protecție.

„Am venit la dumneavoastră să vă oferim personal aceste prânzuri calde.”

,,Ne bucurăm că există asemenea persoane receptive și care au grijă de bătrâni.”

,,Să le dea Dumnezeu sănătate acelor oameni ce și-au adus aminte de bătrâni ca și mine care am 85 de ani și sufăr și de Parkinson. Vă mulțumim!”

„Efectul social al acestui proiect este că oferim prânzuri calde gratuit persoanelor în etate. În raionul Taraclia suntem singura organizație care desfășoară asemenea acțiuni pentru pensionari, pentru persoanele cu nevoi speciale, dar și pentru familiile numeroase. ARBOM a oferit ajutor la peste o mie de oameni din raionul Taraclia”, a spus Alexandr Borimecicov, director ARBOM.

Campania este susținută de către partenerul ARBOM, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (A.S.I.C.S.). În ultimii doi ani, prin intermediul A.S.I.C.S., au fost oferite peste 113 mii de prânzuri calde beneficiarilor din Chișinău, Strășeni, Soroca.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu