NOUTĂȚI

Poliția Națională va trece printr-o reformă amplă. Vor fi create trei direcții regionale de poliție

Compus de Redacția STAR

Poliția Națională urmează să fie supusă unei reforme de amploare. Vor fi create trei direcții regionale de poliție: Nord, Centru și Sud. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat joi de Parlament. Acesta are drept scop reducerea cheltuielilor administrative, prin diminuarea funcțiilor de birou cu aproximativ 8%. Totuși, polițiștii nu vor rămâne fără funcție, ci vor fi repartizați în subdiviziunile unde există lipsă de personal. Totodată, reforma prevede îmbunătățirea calității serviciilor, astfel încât timpul de reacție al forțelor de ordine să fie redus cu cel puțin 15 minute. Acest lucru va fi posibil datorită intervenției celei mai apropiate patrule, chiar dacă incidentul are loc într-un alt sector sau raion.

Legea mai prevede delimitarea clară a sferei de competență a Poliției și a Inspectoratului General de Carabinieri. Astfel, polițiștii vor fi responsabili de menținerea ordinii și securității publice, iar carabinierii – de asigurarea și restabilirea acestora. La cererea carabinierilor, polițiștii vor putea sprijini restabilirea ordinii și securității publice. Direcțiile regionale vor fi create simultan sau etapizat, în funcție de posibilitățile financiare ale bugetului de stat, însă nu mai târziu de sfârșitul anului 2028. Proiectul de lege a fost adoptat în lectură finală de deputați.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu