Poliția îi cere primarului Chișinăului, Ion Ceban, să refuze autorizarea protestului de sâmbătă, pentru care fugarul Ilan Șor promite participanților câte 3 000 de dolari lunar. Oamenii legii subliniază că oferirea autorizației va însemna complicitate directă la activitățile ilegale ale organizației criminale conduse de Ilan Șor. De cealaltă parte, Ion Ceban neagă că are asemenea competențe.
Într-o solicitare publică, Inspectoratul Național de Investigații i-a cerut primarului Ion Ceban să nu autorizeze ,,protestul planificat de Ilan Șor, recunoscut oficial drept lider al unei organizații criminale. Potrivit oamenilor legii, Șor promovează un demers ilegal care sfidează legislația în vigoare și regulile de ordine publică. Acțiunea condusă de Șor reprezintă o etapă deliberată în destabilizarea social-politică a Republicii Moldova și nu poate fi considerată o manifestație pașnică, ci un instrument de influență criminală”, se arată în mesajul structurii de drept.
De cealaltă parte, Ion Ceban afirmă că nu are asemenea atribuții, și a venit cu acuzații la adresa partidului de la guvernare.
,,Poliția cunoaște foarte bine că noi nu avem astfel de competențe. Participă la toate ședințele și știe în detaliu cum se întâmplă acest lucru. Deci, ceea ce s-a vehiculat în spațiul public: apelul poliției este de fapt scris în laboratorul de PR și de campanie a Partidului Acțiune și Solidaritate. Nu ne plasați nouă atribuțiile voastre”.
Partidul Acțiune și Solidaritate nu a oferit deocamdată un comentariu. Între timp, Procuratura Generală reamintește că participarea la manifestații în schimbul banilor este ilegală.
,,Atragem atenția că oferirea sau acceptarea de recompense materiale pentru participarea la acțiuni de protest constituie o încălcare a legislației în vigoare și atrage răspunderea prevăzută de lege.Cetățenii sunt îndemnați să se informeze din surse oficiale și să manifeste discernământ, evitând implicarea în activități ce pot fi calificate drept fapte ilegale. Procuratura va investiga cu strictețe orice situație în care există indicii privind coruperea participanților la întruniri publice”, a spus Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a PG.
Oligarhul fugar Ilan Șor a promis deschis câte 3000 de dolari lunar pentru cei care se alătură unui protest cu perioadă nedeterminată, care ar urma să înceapă sâmbătă în Piața Marii Adunări Naționale. La scurt timp, Inspectoratul General al Poliției a avertizat oamenii că participarea la astfel de manifestații pentru bani reprezintă o încălcare gravă a legii.