NOUTĂȚI

Ploile și vijeliile au făcut ravagii peste Prut. Vremea rea a lăsat case inundate, copaci doborâți și acoperișuri smulse de vânt în peste 12 județe

Compus de Redacția STAR

Ploile și vijeliile au făcut ravagii și peste Prut. Vremea rea a lăsat case inundate, copaci doborâți și acoperișuri smulse de vânt în peste 12 județe din România. În unele regiuni episoadele de grindină au fost atât de puternice încât au lăsat fermierii fără culturi agricole. Mai multe judeţe au fost afectate de furtuni violente, cu rafale de vânt de peste 90 de kilometri la oră în timp ce puhoaiele de apă au transformat străzile în lacuri.

Locuitorii comunei Preoteşti, Suceava, s-au trezit cu zăpadă în curtea caselor. Apa şi gheaţa de pe versant s-au scurs şi au ajuns în gospodării. După aproape două ore de la ploaia torenţială, stratul de zăpadă măsura un metru.

„N-am văzut așa ceva de când sunt eu. Uite ce-i acolo. Uite aici, la vale, în dreapta. Trebuie să fi intrat apa în case, ferească Dumnezeu.”, a spus unul dintre localnici.

„Ia uitați vremea la Răcoasa. Ia uitați piatra. Ce a făcut piatra aici”, a spus un alt martor.

O tornadă s-a format pe Lacul Mărtinești din Cluj și a provocat panică printre cei prezenți.

Intemperiile se produc în timp ce alte localități din România, inclusiv orașul București se topesc de căldură. Sudul țării a fost sub avertizare de caniculă cod galben și portocaliu. 38 de recorduri de temperaturi maxime au fost înregistrate la statiile meteo din sudul tarii, în cea mai călduroase zile de la începutul anului.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu