NOUTĂȚI

Pledoarie pentru Moldova. Iohannis la Bruxelles, „Este necesar să continuăm și să extindem sprijinul pentru Republica Moldova”

Compus de Redacția STAR

Președintele României, Klaus Iohannis, a promovat la Bruxelles „necesitatea continuării și extinderii sprijinului pentru Republica Moldova”, după ce țara noastră a declanșat negocierile de aderare la UE. În cadrul reuniunii Consiliului European de joi, 27 iunie, liderul de la Cotroceni a salutat „progresele remarcabile” obținute de țara noastră, inclusiv pe calea aderării la Uniunea Europeană, „în ciuda provocărilor multiple cu care se confruntă din partea Federației Ruse”.

„ Din perspectiva României, adoptarea cadrelor de negociere și organizarea primelor Conferințe Interguvernamentale pentru deschiderea negocierilor de aderare atât cu Ucraina, cât și cu Republica Moldova, reprezintă o confirmare a susținerii concrete pentru cele două state, o investiție importantă în viitorul acestora, dar și al Uniunii” se arată în comunicatul președinției române.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au întrunit joi și vineri la Bruxelles, în cadrul Consiliului European de vară. Punctele cardinale ale reuniunii au aprobarea conducerii Comisiei Europene și a Consiliul European pentru următorii cinci ani, numirea viitorului Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate și adoptarea Agendei Strategice 2024-2029. De asemenea, un alt punct central al discuțiilor liderilor a fost vecinătatea estică, cu accent pe relația cu Ucraina și Republica Moldova.

Acest material jurnalistic este realizat în cadrul proiectului „Promovarea avantajelor aderării Moldovei la UE prin exemplul experienței României”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material jurnalistic nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu