NOUTĂȚI

Peste șase sute de localități vor beneficia de proiecte finanțate în cadrul programului național „Satul European 2024”

Compus de Redacția STAR

Peste 600 de localități vor beneficia de proiecte implementate în cadrul programului național „Satul European”, ediția 2024. Acestea prevăd construcția rețelelor de apă și canalizare, iluminat stradal, precum și renovarea mai multor școli și grădinițe. Valoarea totală a proiectelor este de 2,8 miliarde de lei, iar implementarea acestora se va finaliza până în anul 2026.

,,Au fost selectate 612 proiecte. Adică, 82%, din toate cererile depuse de Primării au fost acceptate. Cele mai multe localitățe au aplicat pentru construcția sau extinderea rețelilor de alimentare cu apă și a serviciilor de canalizare. 223 de proiecte au fost selectate. Asta înseamnă, că 223 de Primării vor oferi acces la apă, sau condiții sanitare de calitate în comunitățile lor”, a spus Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, pe lângă construcția sistemelor de alimentare cu apă și canalizare, programul include și alte proiecte care vizează reconstrucția monumentelor istorice, renovarea instituțiilor publice, cum ar fi școli și spitale, construirea terenurilor de sport, precum și implementarea măsurilor de eficiență energetică și instalarea sistemelor de producție și distribuție a energiei regenerabile.

,,La finalul implementării tuturor proectelor 1 mln 70 de mii cetățeni vor avea condiții de viața mai bune. Programul Național Satul European, lansat de Doamna președinta Maia Sandu în 2022, rămâne a fi cel mai mare și mai concret proiect de construcție a infrastructurii în satele și orașele noastre. Cu alte cuvinte, este cel mai important instrument prin care Guvernul, guvernarea răspunde direct nevoilor localităților din țara noastră și ale oamenilor: fie că e vorba de apă la robinet sau de reabilitarea unui centru cultural”.

În cadrul programului Satul European din acest an, au fost aprobate 199 de cereri de finanțare din regiunea Nord, 256 de cereri din regiunea Centru și 157 de cereri din regiunea Sud, 12 cereri din municipiul Chișinău și 15 cereri din autonomia găgăuză. Ministrul Spînu a calificat drept manipulatoare acuzațiile privind folosirea programului în scopuri politice.

,,În satul european 1 noi am arătat cele 492 de proiecte selectate, s-a văzut foarte clar, că cei mai mulți Primari, care au câștigat nu erau de la Partidul Acțiune și Solidaritate. La fel și acum sunt 612 proiecte selectate, PAS, nici pe departe, nu are 612 de primari selectați. Dacă se va face analiză după publicarea listei veți vedea că sunt inclusiv Primării PAS care nu au primit și multe, foarte multe primării de la alte partide care au primit proiecete sau au fost selectate, inclusiv in Gagauzia”.

La ședința Guvernului din 7 august, prim-ministrul Dorin Recean a felicitat localitățile ale căror proiecte au fost selectate pentru a fi finanțate în cadrul ediției din acest an a programului „Satul european”.

,,Vreau să mulțumesc primarilor și apreciez că ei, împreună cu echipele lor au scris proiecte foarte bune. De aceasta data am remarcat o creștere semnificativă a calității proiectelor prezentate. Mai facem o rundă și o să fim pregătiți de asimilarea fondurilor de pre-aderare. Apreciez și munca enormă pe care a făcut echipa MIDR-ului, pentru ca să selecteze aceste proiecte conform criterilor”.

Totodată, ministrul Andrei Spînu a declarat că, în urma implementării proiectelor înscrise în programul „Satul european”, vor fi construite 1172 kilometri de rețele de apă pentru 85 de mii de gospodării, 221 kilometri de rețele de canalizare pentru 21 de mii de gospodării, 455 kilometri rețele de iluminat stradal și 36 de stații fotovoltaice. De asemenea, vor fi renovate 215 clădiri publice.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu