NOUTĂȚI

Peste 600 de liceeni sunt invitați să-i ghideze pe elevii de clasa a IX-a în pregătirea pentru examenul la matematică

Compus de Redacția STAR

Peste 600 de elevi din clasele liceale sunt invitați să devină mentori pentru colegii lor din clasele a IX-a, care vor susține examenul de absolvire a gimnaziului în acest an la matematică. Ministerul Educației și Cercetării a lansat, joi campania națională „Matematica de la egal la egal”. Scopul campaniei este îmbunătățirea performanțelor școlare la matematică în rândul elevilor de clasa IX-a, prin promovarea învățării cu sprijinul elevilor din licee. Mentori vor beneficia de instruire și ghidaj.

Proiectul a fost pilotat anul trecut la Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din Dondușeni, la propunerea unei profesoare de matematică.

,,Pe parcursul anului de implementare a acestui proiect au fost efectuate teste intermediare unde s-a făcut un raport despre progresele elevilor și în final am obținut rezultate mai mari la examenul de absolvire a clasei a IX-a. Unii elevi au fost apreciați chiar cu două puncte mai sus față de cele care le-au avut în cadrul lecțiilor”, a spus șefa direcției educație Dondușeni, Gulnara Grigorie.

,,Elevii din clasa nouă au fost împărțiți în trei grupe, iar fiecare grupă a fost specializată pe nevoile individuale a elevilor. Și cu fiecare grupă se făcea câte o lecție pe săptămână, făceam câte un item. Realizam fișe, iar ulterior le verificam și calculam rezultatul în procente și ne bucuram că procentul creștea. Vreau să spun că această experiență nu este benefică doar pentru elevii din clasa a noua, dar și pentru mentori, pentru instituție și ulterior pentru țară”, a spus mentorul Mariana Stoica.

Ministrul Educației, Dan Perciun, a menționat că toți doritorii se pot înscrie în campanie accesând platforma ajută un coleg.md. Candidații vor fi selectați de către Ministerul Educației și agenția pentru curriculum și evaluare.

,,Obiectivul nostru este să identificăm 600 de voluntari, cam doi tineri și tinere din fiecare liceu din țara noastră, care vor beneficia de instruire, de ghidaj, pentru ca începând cu luna aprilie până la finalul lunii mai să organizeze aceste sesiuni suplimentare de pregătire de examen în cadrul instituției de învățământ unde își fac studiile”.

Mentorii vor fi instruiți cu susținerea financiară a Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite și a Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu