NOUTĂȚI

Peste 60 de țări și organizații internaționale au cerut întoarcerea Crimeei, anexate ilegal de Rusia în 2014

Compus de Carolina Digori

Peste 60 de țări și organizații internaționale au cerut întoarcerea Crimeei, anexate ilegal de Rusia în 2014, în componența Ucrainei, în cadrul celei de-a patra ediții a „Summitului Platformei Crimeea”, desfășurat miercuri la Kiev. Totodată, în capitala ucraineană a fost inaugurat în premieră un memorial în cinstea victimelor genocidului stalinist împotriva poporului tătar din Crimeea. În cadrul discursului său, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că memorialul inspiră încrederea că „Crimeea va fi liberă”.

 „Dar, în același timp, ne oferă speranță, speranță pentru viitor. Și suntem siguri că Crimeea va fi liberă. Și aceasta este o sarcină comună a noastră și a întregii lumi astăzi, împreună cu Ucraina, în această luptă.”

Din ordinul lui Stalin, aproximativ 190.000 de tătari, întreaga populaţie turcofonă din peninsula Crimeea, tradiţional musulmană, au fost deportaţi în Asia Centrală în 1944 şi nu s-au putut întoarce decât după obţinerea independenţei de către Ucraina în 1991.

Președintele turc Recep Erdogan, numit anterior „prieten drag” de către omologul său rus, Vladimir Putin, a fost unul dintre primii lideri care a rostit un discurs în cadrul Summitului. Liderul de la Ankara a declarat că Crimeea trebuie să revină sub controlul Ucrainei și că trebuie luate măsuri suplimentare și pentru a asigura drepturile tătarilor din Crimeea.

 „Summitul din acest an coincide cu exilarea acum 80 de ani a poporului tătar din Crimeea. Suferința a fost amplificată de anexarea Crimeei, pe care Turcia a contestat-o încă de la început și a refuzat să o recunoască. Sprijinul nostru pentru integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei este de neclintit’’.

A participat la summit și Președintele Parlamentului Republicii Moldova Igor Grosu. În discursul său, șeful legislativului de la Chișinău a declarat că și în 2024, poporul tătar din Crimeea continuă să se confrunte cu persecuții politice și cu presiuni pe motive etnice.

„Din 24 februarie 2022, când Rusia a atacat cu brutalitate Ucraina, nu mai putem vorbi despre a alege între vest și est ci doar despre a alege între pace și război, între trecut și viitor. Poziția noastră rămâne constantă – Crimeea este Ucraina. Pacea Ucrainei este pacea Moldovei și a Uniunii Europene.”

Zeci de lideri mondiali și-au exprimat susținerea fermă pentru integritatea teritorială a Ucrainei.

„Crimeea ne amintește că Putin nu și-a început invazia în februarie 2022, ci acum peste un deceniu, în februarie 2014. La acea vreme, unii susțineau că, dacă Ucraina ar ceda Crimeea, Putin ar fi satisfăcut, iar amenințarea agresiunii rusești s-ar diminua”, a spus Antony Blinken, secretar de stat al SUA.

 „În acești zece ani, Crimeea a devenit un teren de testare pentru tacticile brutale pe care Rusia le folosește acum în teritoriile ocupate din Ucraina”, a spus Ursula Von Der Leyen, președinta Comisiei Europene.

„Națiunile Unite au documentat 104 cazuri de dispariții forțate în Crimeea. De asemenea, au raportat că deținuții au fost transferați în sistemul penitenciar rus, iar cererile pentru vizite consulare au fost refuzate”, a spus Justin Trudo

prim-ministrul Canadei.

Liderii mondiali au reamintit că Rusia a recunoscut înainte de război că Crimeea aparține Ucrainei.

 „Crimeea nu este a Rusiei, este a Ucrainei. Anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 este o încălcare gravă a dreptului internațional”,  a spus Jens Stoltenberg

secretar general al NATO.

 „Permiteți-mi să reamintesc că Rusia a recunoscut integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv a Crimeei, pe fondul dizolvării Uniunii Sovietice. Și a făcut acest lucru din nou în 1994, prin semnarea Memorandumului de la Budapesta. Și din nou în 1997, când cele două țări au semnat un tratat bilateral, ironic numit „tratatul prieteniei”, a spus Luminița Odobescu, ministra Afacerilor Externe a României.

„ Restabilirea integrității teritoriale depline a Ucrainei este un pas esențial, deoarece Rusia trebuie să învețe să respecte granițele nu doar în Ucraina, ci și în Georgia, Moldova și restul Europei”, a spus Salome Zurabișvili, președintele Georgiei.

 „Este important ca rezultatele acestei conferințe să fie transpuse în acțiuni până la cel de-al doilea summit de pace și ca pacea să fie restabilită cât mai curând posibil în frumoasa țară Ucraina”, a spus Fumio Kshida, prim-ministrul Japoniei.

 Platforma Internațională Crimeea este un format de consultare și coordonare inițiat în 2021 de președintele Volodimir Zelenski, ce are ca scop mobilizarea răspunsului partenerilor internaționali la anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea. Summitul anterior al Platformei Crimeea s-a desfășurat în Republica Cehă pe 23 octombrie 2023.

Despre autor

Carolina Digori

Lasă un comentariu