NOUTĂȚI

Peste 56 de mii de cetățeni români au votat în Republica Moldova. Peste 55% din voturi au fost oferite Alianței PSD-PNL

Compus de Redacția STAR

Peste 56 de mii de cetățeni moldoveni cu cetățenie română au votat în cele 52 de secții de votare deschise în Republica Moldova pentru alegerile europarlamentare, care au avut loc, duminică, 9 iunie. Potrivit datelor Autorităților Permanente din România, a fost înregistrat un număr record al votanților din țara noastră la alegerile pentru Parlamentul European.

Astfel, Republica Moldova este pe primul loc cu cel mai mare număr de participanți la scrutin în afara hotarelor României, fiind urmată de Italia, Spania și Germania. Peste 55% dintre basarabenii care au votat au optat pentru canidații de pe lista Alianța PSD-PNL, aflată la guvernare în România.

Pentru a alege noua componență a Parlamentului European, moldovenii cu cetățeni română au format cozi la secțiile de votare din Chișinău. Oameii spun că au votat pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și pentru viitorul copiilor.

„Așteptăm ceva bine, anume integrarea în Uniunea Europeană, să fim la nivel cu toții, chiar și suntem la nivel geografic mai rămâne să fim spiritual. Cu cât este mai mare familia cu cât este mai numeroasă cu atât este mai fericită”.

„Eu am o speranță pentru un viitor mai bun pentru copii noștri, pentru nepoți. Noi am existat datorită Uniunii Europene și României”.

Parascovia Corus de 88 de ani s-a deplasat la secția de votare pentru a vota un Parlament European care va ajuta Republica Moldova să ajungă membru al Uniunii Europene.

„Vreau ca copii mei, nepoții și strănepoții să trăiască mai bine. Pentru o țară prosperă, bogată și copii să aibă o viață frumoasă copii, nepoții și strănepoții mei. Viitorul Moldovei trebuie să fie în Europa. Acolo este pace în primul rând”.

„Vrem pace siguranță în țară și să ne dezvoltăm”, au declarat alegătorii.

Printre cei care au votat la Chișinău pentru noua componență a Parlamentului European a fost și președintele PNL Diaspora Republica Moldova, Adrian Dupu, care deține și funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României.

„În primul rând am votat pentru că sunt un cetățean responsabil și îmi iubesc țara. Apoi am votat pentru ca în Parlamentul European nu neapărat să se schimbe ceva, dar să fie mai mulți dintre oamenii care luptă pentru România și care luptă pentru Republica Moldova. Am votat pentru un om cu experiență care au demonstrat că știu și pot pentru oamenii promovează interesele României și ale Republicii Moldova în Parlamentul European. Pentru oamenii care vor continua și în viitorul legislativ să susțină parcursul european al Republicii Moldova”, a spus Adrian Dupu, președintele PNL Diaspora cu Republica Moldova.

În buletinele de vot au fost înscrise 12 formațiuni politice și alianțe electorale și patru candidați independenți, care au luptat pentru cele 33 de fotolii ce-i revin României în Parlamentul European.

Potrivit datelor preliminare, cei mai mulți cetățeni moldoveni care au participat duminică la scrutinul pentru alegerile europarlamentare, organizatat de autotitățile române pe teritoriul Republicii Moldova, au votat pentru Alianța PSD-PNL, care a acumulat 30 800 de voturi. Pentru Alianța Dreaptă Unită au votat peste 11 mii de basarabeni, iar pentru AUR au votat puțin peste două mii de persoane în Republica Moldova.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a mulțumit cetățenilor din Republica Moldova care au participat la vot în număr record la aceste alegeri europarlamentare.

„Mulțumim, Republica Moldova! Felicitări tuturor cetățenilor din Republica Moldova cu pașaport românesc care au participat la vot în număr record la aceste alegeri europarlamentare. Aproape 57.000 de oameni au votat la secțiile de peste Prut, ceea ce reprezintă o creștere de 50% față de precedentele alegeri europene. 55,2% din votanți au ales lista candidaților Partidului Național Liberal. Aceasta prezență este un argument puternic pentru toată Europa că oamenii din Moldova au un cuvânt de spus privind direcția în care merge Uniunea Europeană”, a scris Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, care este și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune care a susținut PNL la europarlamentare, a mulțumit cetățenilor pentru participarea la scrutin.

„Dragi cetățeni, vă mulțumim că ați ieșit la vot. Că v-ați exprimat alegerea pentru cei care vor face ca vocea Moldovei să fie auzită în Parlamentul European. Ați fost mulți și exemplari. Prin votul exprimat ieri Republica Moldova intră pe harta electorală a Europei și a României”, a declarat Igor Grosu, președintele Parlamentului.

Iar Partidul Social Democrat European, care a susținut PSD la alegerile europarlamentare, a precizat că cetățenii moldoveni care au ieșit la vot au dat dovadă de responsabilitate civică și alegere matură și pragmatică, ceea ce înseamnă că sprijinul constant, pe care ni-l oferă Guvernul de la București, este apreciat la justa lui valoare. „Dincolo de asta, Republica Moldova a confirmat, inclusiv prin aceste alegeri, că este deja parte a Europei unite, prin numărul mare de cetățeni români pe care îi are, în plus, că este un participant activ la procesele social-politice din spațiul comunitar”, se arată în mesajul publicat pe Facebook al PSDE.

În cele 2 secții de votare deschise în țara noastră de Guvernul Bulgariei pentru alegerile europarlamentare au mai votat și 170 de cetățeni cu cetățenie bulgară.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu