Peste 5 000 de persoane de toate vârstele din întreaga țară și din străinătate au participat duminică la Euro Marathon 2024. Competiția cu sloganul „Împreună alergăm pentru un viitor european” a fost organizată în Capitală.
Participanții au fost salutați de premierul Dorin Recean și de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
„Avem o direcție de călătorie foarte clară, dar pentru aceasta avem nevoie de o societate puternică și sănătoasă. Și asta este ceea ce facem: construim UE împreună aici, acasă. Și pentru asta suntem uniți.”
„Acest eveniment are un mesaj foarte clar – să alergăm astăzi împreună în favoarea unei Moldove europene. Cu cât ne vom strădui cu toții împreună, în curând vom fi în Uniunea Europeană”, a spus Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării.
Mai mulți oficiali au participat la cursă, printre aceștia și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mažeiks.
„Cred că maratonul Euro este foarte asemănător cu procesul de integrare în UE. Această distanță nu este foarte scurtă și nu este atât de ușor să o depășim. Cu toate acestea, avem același obiectiv, iar pentru a-l atinge, tu faci un pas mic și eu la fel, iar în acest fel ne va fi mult mai ușor să atingem împreună un obiectiv comun.”
Cursa a fost organizată cu sprijinul reprezentanței USAID în țara noastră.
„Statele Unite ale Americii sunt mândre să colaboreze cu Guvernul Republicii Moldova și poporul Moldovei prin intermediul USAID. Mă bucur să văd o mare varietate de oameni care se alătură cursei, gata să susțină obiectivele noastre comune.”, a spus Zeina Salaxi, șefa USAID Moldova.
,,Statele Unite ale Americii sunt mândre de oportunitatea de a colabora cu guvernul Republicii Moldova și cu locuitorii acestei țări prin intermediul USAID. Mă bucur să văd că la cursă s-au alăturat oameni din diverse colțuri, gata să susțină astfel obiectivele noastre comune’’.
În cadrul evenimentului, a fost amenajat un oraș sportiv, iar standurile tematice au fost dedicate culturii, muzicii și dansurilor europene. După încheierea cursei, toți participanții au primit cadou un tricou și medalii de participare. Euro Marathon 2024 a fost organizat cu sprijinul Guvernului, al Ministerului Educației și Cercetării, în parteneriat cu Europe Café, reprezentanța USAID în Republica Moldova, UNICEF, Primăria Chișinău, dar și clubul sportiv Sporter.
Lasă un comentariu