NOUTĂȚI

Peste 50 de edituri din țară și străinătate își dau întâlnire la Moldexpo, la cea de-a 26-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copiii și Tineret

Compus de Redacția STAR

Peste 50 de edituri din țară și străinătate se reunesc la Moldexpo la cea de-a 26-a ediție a Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret. Evenimentul include o ofertă variată, de la povești fantastice cu personaje magice la cărți educative despre natură și știință. Pe parcursul a patru zile, vizitatorii vor putea întâlni autorii îndrăgiți, iar copiii vor avea ocazia să exploreze cărți interactive – unele cu ilustrații 3D, altele cu sunete sau senzori tactili care redau zgomote specifice.

,,Oricine vine aici cu siguranță găsește cărți pe gustul lui și chiar ne dorim să avem câți mai mulți vizitatori, să vină, să-și întâlnească aici cartea de care au nevoie cel mai mult’’, a spus Lilia Ttcaci, director adjunct al bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”.

Pe tarabele Salonului Internațional de Carte pentru Copii și Tineret putem găsi volume care costă mai puțin de șase lei. Librarii infirmă ideea că cititul este un hobby costisitor și oferă volume care costă mai puțin decât un tichet de troleibuz sau o franzelă.

Pe Cezar l-am întâlnit lângă o tarabă cu cărți, unde devora cu entuziasm un volum pentru copii. Deși are doar șapte ani, ne-a mărturisit că este un mare pasionat de lectură și îi place să citească enciclopedii.

,,În fiecare zi încerc să citesc cât mai multe cărți. Într-o săptămână pot să citesc jumătate de carte groasă’’.


Deși este vorbitoare de limba rusă, micuța Nicoli preferă să citească cărți în limba română. Ea și-a ales deja câteva volume pe care le va lua acasă.

,,Îmi plac „Teodora”, „Frumoasă Adormită” și enciclopedii’’.

Scriitoarea Dina Hașcu-Ghimpu a adus la salon o colecție de cărți ce îi poartă semnătura: „Secretul pisicilor”, „Căminul păsărelelor”, „Visul roz al șoricicăi gri” și alte povești care au atras atenția micilor vizitatori.

,,Eu sper că ei o să prindă acest gust să citească o poezie nu în format electronic, ci pe hârtie, să vadă și niște ilustrații frumoase, altfel îți începe să-și funcționeze fantezia ta proprie’’.

Pentru Sergiu Afanasiu, copiii sunt o adevărată sursă de inspirație. Scriitorul spune că nu a lipsit de la nicio ediție a Salonului de Carte.

,,Am venit cu carta „Toto”, care după câte înțeleg eu, îi place mult copiilor, „Codruț și stiloul magic al împăratului”, „Unde cresc cuvintele” e o carte mai de demult, mă bucur că este întrebată și astăzi’’.

Victoria Fonari găsește în cărțile pentru copii o formă de terapie, o metodă de a evada și de a reveni pe tărâmul copilăriei. Scriitoarea a venit la Salon cu volumele „Pe spinarea unui leu în orașul Chișinău” și „Povestea Mării”.

,,O carte de lectură, o carte de colorat, dar inclusiv și o carte în care copilul perseverează în cunoașterea orașului natal și capitala țării noastre. Iar această carte este cea care o valorifică prin intermediul verii, al mării’’.

Părinții și bunicii au fost încântați de oferta variată a Salonului. Mulți dintre ei au plecat cu sacoșele pline cu cărți.

,,Se apropie sărbătorile de iarnă. Ne facem plinul de cărți. Sunt și promoții, am văzut și cărți la prețuri mai mici decât în librării’’.

,,Îmi plac edițiile care au fost editate, să zicem, mai în trecut, și cum ele sunt reinterpretate, în viziunea pictorului sau în viziunea editurii’’.

,,Pentru cel mic am găsit rapid ceva potrivit: aleg o carte mai rezistentă și simplă, despre animale sau mașinuțe. Cu fiica, însă, e mai complicat. Îi propun o ceva, dar ea îmi arată că vrea altceva, ceva despre corpul uman’’.


În cadrul evenimentului, copiilor li s-a oferit gratuit cartea-surpriză Băiețelul din teatru de Maria Pilchin, laureată a Premiului „Cartea Anului”. Salonul poate fi vizitat la Moldexpo până duminică. 

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu