Peste 30.000 de locuitori din Los Angeles au fost evacuați din cauza unui incendiu de vegetație care face ravagii de două zile la periferia orașului. Autoritățile au declarat stare de urgență, avertizând că aproximativ 13.000 de locuințe sunt în pericol. În lupta cu flăcările au fost mobilizați peste 1400 de pompieri, însă eforturile acestora sunt îngreunate de rafalele de vânt, care ating viteze de până la 160 de kilometri pe oră.
Până miercuri, incendiul a mistuit 1200 de hectare de teren, inclusiv păduri și dealuri din apropierea cartierelor de lux Santa Monica și Malibu – zone în care locuiesc sute de celebrități din Hollywood. Mulți dintre locuitori au fost nevoiți să-și abandoneze casele și mașinile.
„Nu am mai văzut niciodată așa ceva. Focul era atât de aproape de mașini. Oamenii și-au abandonat vehiculele pe Palisades Drive. Flăcările au cuprins dealul, palmierii. Totul era în flăcări și vânt. Pompierii sunt extraordinari, dar pot face doar atât cât le stă în putință.”
„Literalmente, bucăți de resturi în flăcări au căzut pe drum, chiar lângă locul unde ne aflam. Am înțeles că trebuie să plecăm de acolo. Chiar dacă voi pierde totul, nu pot face nimic în privința asta.”
Specialiștii susțin că, în unele locuri, viteza vântului a atins până la 160 de kilometri pe oră. În aceste condiții, autoritățile îndeamnă locuitorii să nu subestimeze pericolul și să-și abandoneze locuințele.
„Cu u o oră în urmă, am fost în Eaton Canyon și am văzut cu propriii ochi impactul acestor vârtejuri de vânt cu scântei. Am văzut mai multe clădiri distruse, nu doar câteva – erau multe clădiri distruse”, a spus Gavin Newson, gubernatorul Californiei.
Din cauza incendiului, președintele Joe Biden, aflat în California pentru inaugurarea unui monument dedicat populației indigene, a fost nevoit să amâne evenimentul pentru săptămâna viitoare. Autoritățile estimează că starea de urgență va rămâne în vigoare până joi seara, când se așteaptă ca vântul să-și piardă din intensitate.
Lasă un comentariu