NOUTĂȚI

Peste 1,2 milioane de lei vor fi alocați pentru construcția unui acoperiș provizoriu a blocului din Durlești a cărui mansardă a ars

Compus de Redacția STAR

Peste 1,2 milioane de lei vor fi alocați pentru construcția unui acoperiș provizoriu și alte 56 de mii de lei pentru expertiza tehnică a mansardei unui bloc din Durlești, făcută scrum de un incendiu. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.

În scopul de protecție împotriva ploii este necesar de construit un acoperiș provizoriu, conform documentației de proiect elaborate și verificate de către instituția subordonată Ministerului Infrastructurii al cărui cost este în totalitate sa de 1.217.076 de lei, bani care vor fi acoperiți în totalitate de Guvernul Republicii Moldova și vor fi transferați către primăria din Durlești”, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.

Incendiul a izbucnit în după amiaza zilei de 16 mai, la mansarda unui bloc de locuit de pe strada Tudor Vladimirescu din Durlești. Au fost mobilizate 31 de autospeciale, iar flăcările au afectat 1.500 de metri pătrați din acoperiș și mansardă. 15 apartamente au fost distruse, iar restul au fost avariate. Apa folosită pentru a stinge incendiul a ajuns până la parter. Guvernul a alocate familiilor afectate câte 10 mii de lei și vouchere pentru bunuri de primă necesitate. Și Primăria Durlești a alocat un buget pentru cei afectați.

Despre autor

Redacția STAR

Lasă un comentariu